News Flash:

OFICIAL! Zborul MH17, doborat de o racheta ruseasca Buk

5 Martie 2015
348 Vizualizari | 0 Comentarii
Avionul malaezian Boeing 777 care s-a prabusit vara trecuta in regiunea Donetk din estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord a fost doborat de o racheta ce a fost lansata de un sistem rusesc Buk, dirijat, cel mai probabil, de un echipaj rus, potrivit serviciului de presa al Parchetul din Olanda, sub a carui directie grupul international de criminalisti JIT (Joint Investigation Team) desfasoara investigatii in cadrul anchetei asupra acestei tragedii, relateaza agentia 


Potrivit acestor date, racheta a fost adusa din Rusia pe teritoriul Ucrainei cu putin timp inainte de producerea tragediei, fapt confirmat de numeroase fotografii si inregistrari video, precum si de declaratii ale martorilor.


Anchetatorii din cadrul echipei comune de investigatie (JIT) au colectat si prelucrat peste un milion de documente, fotografii si inregistrari video, un volum imens de materiale care a impus largirea semnificativa a grupului de analisti.


In prezent, expertii trebuie sa stabileasca nu doar cercul persoanelor suspecte si sa adune dovezi impotriva lor, ci si sa ofere instantei fapte si probe suficiente pentru pronuntarea unui verdict. La aceasta lucreaza acum echipa de procurori.


De asemenea, parchetul olandez mentioneaza ca exista 'dovezi clare' ale faptului ca serviciile secrete ruse 'incearca in mod constant sa patrunda' in sistemele informatice ale politiei si procuraturii din Olanda.


Astfel, smartphone-urile si laptop-urile pe care anchetatorii le-au utilizat in Ucraina si care au fost conectate la retelele de internet locale au trebuit sa fie distruse. Motivul — infectarea cu un program de spyware.


In unele cazuri au trebuit eliminate conturile unor angajati ai politiei olandeze din retelele de socializare pentru ca au fost supuse atacurilor hackerilor si puteau fi infectate.


Reporteri de la biroul german de investigatii jurnalistice Correctiv, care, cu participarea Der Spiegel, Algemeen Dagblad si Bellingcat, au efectuat toamna trecuta o ancheta de rasunet cu privire la cauzele tragediei MH17, au stabilit ca sistemul Buk fusese adus din regiunea Kursk inaintea catastrofei de la 17 iulie. Ei sustin ca au descoperit o fotografie in care apare acest sistem Buk, dupa data de 17 iulie, din care lipsea o racheta, la o intersectie in regiunea Lugansk, unul din fiefurile separatistilor prorusi din estul Ucrainei.


Dupa cum a scris atunci presa ucraineana, Ministerul rus al Apararii nu a negat autenticitatea fotografiei, dar a folosit-o in scopuri proprii, sustinand ca ea a fost facuta pe teritoriul controlat de militari ucraineni, invocand un panou care se vede in fotografie si pe care este trecuta adresa unui magazin local.


Intr-un raport preliminar publicat in septembrie, Biroul olandez de Investigatie pentru Securitate (OVV), insarcinat cu ancheta, a relevat ca zborul MH17 a fost atins de un "numar mare de proiectile de mare viteza, care au strapuns aparatul', fara sa mentioneze explicit ca ar fi vorba de o racheta. Un raport final este asteptat sa fie dat publicitatii in vara anului 2015.


AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0936 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010287 (s)

loading...