News Flash:

Incep lucrarile in centrul orasului. Iata ce strazi vor fi inchise

29 Octombrie 2013
1385 Vizualizari | 0 Comentarii

Punerea în practică a proiectului, care vizează reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric al Timişoarei, va presupune, bineînţeles, închiderea mai multor străzi, pe etape. Proiectul trebuie finalizat pană în iulie 2015. De lucrări se va ocupa Romprest Service, alături de asociatul Tiad Timişoara. Iniţial era prevăzut ca lucrările să înceapă cu zona Pieţei Libertăţii și să continue cu Piața Sfantul Gheorghe și străzile de legătură, dar lucrurile nu sunt încă bătute în cuie, acest lucru urmand să fie stabilit de comun acord de către constructor și autoritățile locale în perioada imediat următoare.

Unde vor parca şoferii în toată această perioadă, avand în vedere lipsa acută de parcări care există şi la ora actuală, fără străzi închise? Primarul Nicolae Robu îi îndeamnă să-şi lase maşinile pe Popa Şapcă, chiar dacă nu se ştie încă prea clar în ce condiţii, şi spune că între timp vor începe şi demersurile pentru realizarea unor noi parcări în zona centrală.

„Astăzi predăm locaţia, apoi firma va face o analiză şi de săptămana viitoare vom vedea exact ce străzi se vor închide (…) Noi am luat măsuri pentru a asigura locuri de parcare în vecinătate, mai precis pe strada Popa Şapcă, acolo unde există, conform unui PUZ, prevăzut un teren al Universităţii de Vest unde să se amenajeze o parcare, vom pietrui zona şi vom deschide accesul în vederea parcării maşinilor. Terenul aparţine Univeristăţii de Vest, primăria nu doreşte să perceapă bani celor care parchează acolo, dar este posibil să perceapă universitatea, aşteptăm răspunsul lor. De asemenea, vom da drumul la licitaţie pentru realizarea unei parcări supraterane în Parcul Brătianu şi, între timp, vom pregăti licitaţia şi pentru realizarea unei parcări supraterane în acea zonă Oituz – Popa Şapcă. Parcarea din Parcul Brătianu va fi acolo unde există la ora actuală două baterii de garaje (…) chiar în spatele parcului, înspre Casa Politehnicii 2. Garajele sunt pe terenul primăriei, în diverse forme de utilizare. Sigur că unii vor fi nemulţumiţi că vom desfiinţa acele baterii de garaje, dar nu putem mulţumi acum pe toată lumea…”, a declarat Robu.

Centrul istoric al Timişoarei va deveni pietonal în urma acestui proiect, asfaltul va fi înlocuit de piatră naturală, vor avea loc lucrări la partea de reţele tehnico-edilitare, iar cablurile vor fi duse în subteran.

„Piaţa Libertăţii va fi dalată dintr-o clădire în cealaltă la acelaşi nivel, cu piatră naturală. De fapt, toate drumurile şi toate pieţele vor fi dalate cu piatră naturală. Desenul pieţei (n.r. – Piaţa Libertăţii) va simboliza sau va reproduce o picătură care cade în capul lui Nepomuk, undele care se formează, vor fi nişte desene care vor rezulta din utilizarea diferitelor tipuri de piatră. Cele zece străzi vor fi pavate cu piatră naturală. Piaţa Unirii îşi păstrează aproximativ faţa de acum, cu singura deosebire că pavajul va include şi strada Vasile Alecsandri şi va fi din clădire în clădire, iar Piaţa Sfantul Gheorghe probabil va fi cea mai spectaculoasă, pentru că acolo sperăm să găsim vestigii arheologice dinainte de perioada actuală, atunci cand piaţa avea cu totul şi cu totul altă orientare. Sunt prevăzute soluţii arhitectonice de punere în valoare a vestigiilor arheologice. Piatra din Piaţa Unirii va fi scoasă, depozitată şi reutilizată în zona istorică, în zona de intervenţie, în Cetate. Va fi completată cu piatră nouă, dar va fi reutilizată”, a explicat şefa Direcţiei de Dezvoltare a Primăriei Timişoara, Aurelia Junie.

Reprezentanţii companiei care a caştigat licitaţia susţin că au mai avut şi au în derulare investiţii similare, dar la anumite lucrări vor apela la subcontractanţi.

„Centrul istoric Constanţa este în derulare, am participat la o licitaţie şi la Bistriţa, unde nu am fost caştigătorii procedurii, în zona Bucureştiului este amenajarea raului Damboviţa şi a zonei adiacente lui, străzi în Bucureşti, Gura Humorului (…) Compania Romprest a caştigat această licitaţie alături de asociatul Tiad Timişoara. Sigur că vom şi subcontracta, subcontractările vor fi făcute aşa cum prevede documentaţia de atribuire, în urma unui acord luat de la autoritatea contractantă. In prezent, avem subcontractanţi declaraţi chiar din timpul procedurii, dar nu excludem nici alte variante”, a afirmat Marin Necula, directorul general al Romprest.

In cazul în care, odată începute lucrările, se vor descoperi vestigii arheologice, pentru ca proiectul să nu stagneze, vor fi abordate alte străzi cuprinse în zona de intervenţie a centrului istoric.

„Dacă se vor descoperi vestigii, planul B este să conservi zona, cei de la Cultură să-şi facă treaba, descărcarea arheologică, şi noi să accesăm un alt amplasament. Cel mai posibil pană în primăvară se va lucra la partea de reţelistică, care permite lucrări şi pe timp de iarnă, este puţin probabil să deranjăm toată strada, avand în vedere că nu poţi să o aduci la un grad de finisaj, să fie folosită de cetăţean, deci în primul rand reţelistica”, a mai explicat Necula.

Valoarea proiectului este de 53 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, încă 12,5 milioane lei, contribuţia eligibilă a UE este de 42 de milioane de lei, aproximativ 80%, iar cea de la bugetul de stat – 9,2 milioane lei, 17,6%. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile este de 52,2 milioane lei, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.

In cadrul acestui proiect vor fi supuse reabilitării patru pieţe şi zece străzi din cartierul Cetate: Piaţa Unirii (integral), Piaţa Libertăţii (integral), Piaţa Sfantul Gheorghe (integral), Piaţa General Traian Doda, fostă Ţarcului (integral), şi străzile Sergent Constantin Muşat, Vasile Alecsandri (pe tronsonul între Unirii şi Libertăţii), Lucian Blaga (pe tronsonul între Liberăţii şi Huniade), Florimund Mercy, Francesco Grisellini, strada Fără Nume, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu şi Enrico Carusso, au anunţat autorităţile locale.

 


marin necula o carusso
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1129 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006105 (s)