News Flash:

Declaratia de avere a deputatului Ion Dinita: 9 apartamente, 3 case, intre care una la Cambridge, si 35 de terenuri

6 Octombrie 2014
480 Vizualizari | 0 Comentarii
Deputatul PC Ion Dinita, vizat de ancheta DNA, are noua apartamente, trei case, intre care una la Cambridge, doua case de vacanta, precum si 14 terenuri intravilane, 13 terenuri extravilane, sapte terenuri agricole, unul dintre acestea fiind tot in Marea Britanie, luat in concesiune pe 125 de ani.


Deputatul PC Ion Dinita, are, potrivit declaratiei sale de avere din iunie 2014, 14 terenuri intravilane, 13 terenuri extravilane, sapte terenuri agricole si un teren forestier.


Astfel, el are sapte terenuri intravilane in municipiul Brasov, cumparate incepand cu anul 2001, cel mai mare dintre acestea avand o suprafata de 9.255,37 de metri patrati. Alte doua terenuri intravilane, cu o suprafata totala de peste 1.700 de metri, sunt detinute de deputat la Sighisoara si Sacele. Tot la Sacele, deputatul PC are si doua terenuri agricole in suprafata totala de peste 1.500 de metri patrati.


Deputatul PC Ion Dinita are terenuri agricole in suprafata totala de peste 1230.000 de metri patrati si in judetele Vrancea si Braila. De asemenea, el are un teren agricol luat in consesiune pe 125 de ani in Cambridge.


De asemenea, el are terenuri extravilane in suprafata totala de peste 116.000 de metri patrati in mai multe localitati din judetul Brasov.


Ion Dinita are, totodata, noua apartamente cumparate incepand cu anul 2001. Trei dintre apartamente sunt in municipiul Brasov, trei in Sighisoara si doua in Capitala. De asemenea, el are un apartament de 58 de metri patrati, cumparat in 2008, in Cambridge.


El are si trei case - doua in municipiul Brasov si una in localitatea Gugesti din judetul Vrancea. Una dintre casele din Brasov are o suprafata de 798 de metri patrati si a fost construita in anul 2008. Deputatul PC are si doua case de vacanta, una dintre acestea, cumparata in 2008, fiind la Navodari.


Ion Dinita are si doua autoturisme, BMW X5 si Citroen 02, cumparate in 2010. El are si obiecte de arta, bijuterii si ceasuri in valoare totala de 90.000 de euro.


El are in conturi si depozite bancare 6.463 de lire sterline, 255.458 de lei si 14.101 euro.


Deputatul mai are actiuni la sapte firme- SC Gotic SA, SC Tarnava SA, Viva Agrosen SRL, Forex Club SA, Ferma D 2010 SRL, Atria Green Energy SRL si Imi Compensare Creante SA.


In anul anterior depunerii declaratiei de avere, deputatul a avut venituri de 58.908 de lei din indemnizatia de parlamentar, 5.692 de lei din arenda si 1.376.600 lei dividende de la SC Gotic SA. Sotia sa, Dorin Maria Dinita, a avut, ca profesor la doua scoli generale din Brasov, venituri totale de 23.397 de lei.


Luni, deputatul PC Ion Dinita, lider al filialei judetene a PC, a fost audiat la DNA Brasov, in paralel fiind facute perchezitii la SC Gotic SA, una dintre firmele sale, iar ancheta DNA vizeaza contracte incheiate intre Consiliul Judetean Brasov si SC Gotic SRL, afirma surse judiciare.


SC Gotic SA Brasov, infiintata in anul 1994, are ca obiect de activitate constructii civile, lucrari de drumuri, retele de apa si canalizare, precum si inchirieri de utilaje.


Alaturi de deputatul Ion Dinita, la Sc Gotic mai sunt actionari si Razvan-Ioan Dinita, in varsta de 25 de ani, si Valerica Dinita. Imputernicit al firmei este Victor Balasoiu, conform datelor de la Registrul Comertului.


Potrivit declaratiei de interese depuse in 10 iunie 2014 de deputatul PC Ion Dinita, SC Gotic SA a incheiat, incepand cu 2007, o serie de contracte cu Consiliul Judetean Brasov, precum si cu primariile mai multor orase si comune din judet, precum si cu Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov si cu CNADNR, prin Directia Regionala de Drumuri Brasov.


Astfel, firma a incheiat 13 contracte cu Consiliul Judetean Brasov, incepand cu 2007.


Valoarea totala a contractelor incheiate de SC Gotic cu CJ Brasov si cu primarii din mai multe localitati, intre care Fagaras, Sighisoara, Rasnov, Rupea, Cristian, este de peste 112 milioane de lei.


La ora transmiterii acestei stiri, la DNA Brasov sunt audiati presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, si vicepresedintele CJ Mihai Pascu.


La intrarea in sediul DNA, Cancescu spunea ca actiunea procurorilor are substrat politic.


”Mi se pare ciudat sa fiu vizat acum, in plina campanie electorala, in legatura cu un raport al Curtii de Conturi de acum doi ani”, afirma Cancescu, fara a face alte comentarii.


La randul sau, vicepresedintele Consiliului Judetean Brasov Mihai Pascu (PC) declara, la intrarea in sediul DNA Brasov, ca ancheta procurorilor vizeaza doua contracte incheiate de CJ in 2008 si 2009, inainte ca el sa fie numit vicepresedinte al institutiei, in 2012.


Potrivit acestuia, unul dintre contracte vizeaza lucrari la un dum judetean, iar celalalt constructia unor terenuri de sport.


”Contractele au fost verificate de Curtea de Conturi, care a semnalat la terminarea raportului, in acest an, niste probleme de care evident stiam”, spunea Mihai Pascu.


Directia Nationala Anticoruptie arata, intr-un comunicat de presa transmis luni dimineata, ca au loc perchezitii la 15 adrese din municipiul Brasov si din localitati invecinate, din care doua la institutii publice de interes local, trei la sediile unor societati comerciale si zece la locuintele unor persoane fizice, intr-un dosar privind suspiciuni de coruptie.


Potrivit unor surse judiciare, cele doua institutii publice unde au avut loc perchezitii sunt sediul Consiliului Judetean si Directia Judeteana de Urbanism.


De asemenea, au avut loc perchezitii la locuinta presedintelui Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, in timp ce biroul acestuia a fost sigilat de anchetatori. Procurorii DNA au descins si la locuinta vicepresedintelui CJ Brasov Mihai Pascu, precum si la sediul fimei Gotic apartinand deputatului PC Ion Dinita, lider al filialei judetene a partidului.


Sursele judiciare spun ca ancheta vizeaza contracte de achizitii publice care ar fi fost atribuite ilegal de Consiliul Judetean Brasov.


Potrivit surselor citate, Aristotel Cancescu ar fi controlat intreaga activitate de atribuire a contractelor catre firme ale unor apropiati ai conducerii Consiliului Judetean Brasov.


Conform ultimei sale declaratii de avere din iunie 2013, Aristotel Cancescu detine in municipiul Brasov un teren intravilan de 2.500 de metri patrati, cumparat in 2006 si doua case, de 360 metri patrati si 70 metri patrati, prima construita in 2000 si cealalta mostenita in 2013.


Presedintele CJ Brasov are un depozit bancar de peste 605.000 de euro si alte trei in valoare totala de aproape 4,5 milioane de dolari. Cele patru depozite au fost deschise incepand din anul 2006, intr-unul dintre acestea fiind suma cea mai mare - 3.988.792 de dolari.


In anul fiscal anterior declaratiei de avere, Cancescu a obtinut, ca presedinte al CJ Brasov, 50.564 de lei, iar sotia sa, angajata la o firma din Sacele, a avut venituri de 13.320 de lei.


Conform declaratiei de interese din 2013, Cancescu este actionar unic la SC Canaris SRL. Aceasta firma are activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziunesi. De altfel, Aristotel Cancescu detine, prin aceasta firma, trustul de presa Mix.


Aristotel Cancescu a absolvit Facultatea de Medicina in 1977 si a obtinut doctoratul in management in 2001.


Cancescu este presedintele CJ Brasov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei judetene Brasov a PNL, iar in legislaturile 1992-1996 si 1996-2000 a fost senator. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 35 queries | Mysql time :0.045255 (s)