News Flash:

Cetatea haiducilor de la Jdioara, in atentia oficialilor pentru restaurare si includere in circuitul turistic

7 Aprilie 2014
554 Vizualizari | 0 Comentarii
Cetatea haiducilor de la Jdioara
Cetatea medievală a Jdioarei, care îi adăpostea odinioară pe haiducii bănăţeni care luptau cu stăpânirea habsburgică, ar putea fi revitalizată şi inclusă în circuitul turistic al zonei.

Obiectivul se află pe lista de priorităţi a Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC) Timiş, alături de alte monumente cu valoare de patrimoniu.

'Cetatea Jdioara este cam singura care ar putea fi renovată din judeţul Timiş. Cred că ar fi o iniţiativă importantă. Noi mergem des acolo, am reuşit să angajăm un arheolog care a luat această problemă în grijă. Va trebui să facem în aşa fel încât să apară fondurile de patrimoniu', a declarat luni pentru AGERPRES Sorin Vlad Predescu, director executiv al DJC Timiş şi preşedintele Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

El a adăugat că în Timiş nu sunt numeroase monumentele foarte vechi, dar sunt foarte coerente, într-o arhitectură de secol XVIII-XIX, şi tocmai de aceea refacerea Cetăţii Jdioarei ar fi un mare câştig pentru patrimoniul naţional. 

Directorul Muzeului de Istorie a Banatului din Timişoara, Dan Leopold Ciobotariu, consideră că cetatea medievală a Jdioarei, situată în estul judeţului Timiş, ar putea deveni o atracţie turistică, pe baza unui proiect de reconstrucţie şi printr-un efort financiar rezonabil. 

'Fondurile de care ar fi nevoie nu ar fi foarte mari. Ar trebui realizat proiectul pentru restaurarea Cetăţii Jdioarei, iar cei câţiva lucrători ar trebui plătiţi de primăria locală. Jdioara merită, este un loc interesant şi ar putea avea succes ca destinaţie turistică', a declarat pentru AGERPRES Dan Leopold Ciobotariu, în opinia căruia, în realizarea acestui proiect ar trebui să de implice atât autorităţile locale ale comunei, cât şi Universitatea de Vest Timişoara. 

Cetatea Jdioarei este menţionată, prima dată, în anul 1320, ca cetate regală şi centru al Districtului Lugoj, dar unele surse indică faptul că a fost întemeiată în veacurile II-III d.Hr., în timpul colonizării romane.

Din fortăreaţa de odinioară, astăzi mai dăinuie jumătate din circumferinţa dinspre nord şi părţile laterale. În partea dinspre sud au rămas câteva frânturi de zid, prăvălite în interiorul Cetăţii Jdioara, acoperite de vegetaţie. 

Zidurile groase şi temeinice, de aproape doi metri şi înalte de peste patru metri, arată că era un scut bun de apărare al celor ce locuiau aici. Istoricii presupun că în epoca medievală Cetatea Jdioarei era aşezată pe drumul ce lega Transilvania de Banat.

Ruinele Cetăţii Jdioarei au servit ca adăpost pentru haiducii bănăţeni, care duceau lupta împotriva stăpânirii habsburgice. Generalul Lentulus a fost desemnat să desfiinţeze acţiunea de rezistenţă a haiducilor români şi a incendiat cetatea la 26 ianuarie 1739. AGERPRES

jdioarei
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0904 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011403 (s)