News Flash:

Basescu explica de ce s-a operat Ponta intr-o tara din afara Uniunii Europene

3 Iulie 2015
513 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul presedinte Traian Basescu remarca faptul ca Victor Ponta a ales sa se opereze intr-o tara din afara Uniunii Europene pentru a nu putea fi adus in tara in baza unui mandat european, la cererea procurorilor DNA.

Invitat intr-o emisiune la Gandul live, Traian Basescu a vorbit despre "iresponsabilitatea" dovedita de Victor Ponta cand a ales sa se opereze la genunchi in Turcia.

"Nu stiu de ce i-a trebuit Istanbul, se putea opera la Paris, Roma, Berlin, Viena, unde voia el in UE. Sigur, e optiunea fiecaruia, nu stiu de ce a optat pentru o tara in afara UE. Conta foarte mult, macar ca si imagine. Nu poate spune nimeni ca mai sigura e o operatie la Istanbul decat una la Paris, Berlin, Viena, stiind standardele medicale din aceste tari.

Lasand la o parte chestiunea de optiune, ea are o legatura cu absenta lui Victor Ponta. In UE in orice moment putea fi adus la DNA cu mandat european de aducere. Punct. Nu am alta explicatie", a declarat Traian Basescu, adaugand ca Victor Ponta sta in Turcia "ca sa vada ce se intampla, pentru a nu putea fi adus foarte repede cu un mandat european".

In plus, fostul presedinte a sustinut ca asa s-ar putea explica si faptul ca avocatul lui Victor Ponta a venit in repetate randuri la DNA si a prezentat documente medicale.

Intrebat cat se mai poate prelungi aceasta situatie, Traian Basescu a opinat ca "e o chestiune medicala, dar politic nu se mai poate, e prea mult".

"Cred ca Victor Ponta va pierde Guvernul", a mai declarat fostul presedinte, enumerand mai multe dosare din cauza carora Ponta ar putea avea probleme la DNA, cum ar fi "Kazmunai Gaz, privatizarea CFR Marfa si multe altele".

Victor Ponta a plecat din tara in urma cu trei saptamani, pentru a se opera la genunchi in Turcia. Premierul nu si-a anuntat public aceasta intentie si nu l-a informat pe presedintele Klaus Iohannis in legatura cu absenta sa din tara.

Premierul este deja urmarit penal pentru fals, spalare de bani si complicitate la evaziune fiscala in dosarul Turceni-Rovinari, iar procurorii DNA au cerut Camerei Deputatilor avizul pentru urmarirea penala a premierului pentru conflict de interese, dar deputatii au votat impotriva.

traian basescu victor ponta iresponsabilitatea dna turcia fals
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1277 (s) | 24 queries | Mysql time :0.034027 (s)