News Flash:

Legea "Dragnea" de eliminare a 102 taxe, supusa dezbaterii CCR

16 Decembrie 2016
1064 Vizualizari | 0 Comentarii
liviu dragnea1 1
Curtea Constitutionala decide vineri daca legea adoptata de Parlament prin care se elimina 102 taxe nefiscale, printre care taxa radio-tv si taxa auto, este constitutionala.
Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala, a adoptat pe 25 octombrie Legea privind eliminarea a peste 100 de taxe, inclusiv taxa Radio-TV, initiata de Liviu Dragnea. Actul normativ, care duce la anularea a 102 taxe nefiscale, a fost adoptat in procedura de urgenta in ambele camere al Parlamentului.
Din randul celor 102 taxe propuse pentru a fi eliminate fac parte timbrul de mediu pentru autovehicule, 33 de taxe consulare si de cetatenie, 20 de taxe de la Registrul Comertului, taxele radio-TV, taxa suplimentara pentru eliminarea pasaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru si taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.
Curtea Constitutionala (CCR) a fost sesizata ulterior, in 15 noiembrie, de catre presedintele Klaus Iohannis cu privire la legea care elimina 102 taxe nefiscale, printre care si taxa radio-tv, seful statului argumentand ca actul normativ incalca mai multe articole din legea fundamentala. El a spus ca daca legea celor 102 taxe e retrimisa la mine, voi decide daca o voi promulga sau nu.
Presedintele Klaus Iohannis a argumentat, in sesizarea trimisa CCR, doua modalitati de incalcare a Constitutiei: pe forma si pe fond.
In ceea ce priveste forma, Klaus Iohannis a aratat ca Parlamentul a adoptat legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale fara a consulta Guvernul, ceea ce se traduce, in opinia sefului statului, prin incalcarea principiului separatiei puterilor in stat. "In cazul in care o initiativa legislativa implica modificari bugetare, este necesar ca Parlamentul sa solicite o informare din partea Guvernului".
"Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fara sa ceara Guvernului o informare in acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligatiei de a cere informarea mentionata, rezulta ca nerespectarea acesteia are drept consecinta neconstitutionalitatea legii adoptate", se arata in sesizarea trimisa de catre presedinte Curtii Constitutionale.
A doua serie de argumente prin care presedintele Klaus Iohannis incearca sa demonstreze neconstitutionalitatea legii privind eliminarea a 102 taxe, vizeaza aspecte de fond.
Astfel, seful statului a acuzat nerespectarea disciplinei fiscal-bugetare, prevazuta de legea fundamentala, de acte normative precum si de jurisprudenta CCR. "Masurile adoptate vor produce consecinte imediate, fiind afectata executia in curs a bugetului de stat. Totodata, legea cuprinde masuri menite sa atraga majorarea directa si indirecta a cheltuielilor bugetare, precum si masuri menite sa diminueze veniturile bugetare (…) In plus, legiuitorul trebuia sa identifice in mod concret si sursa de finantare necesara pentru aplicarea legii", se mai arata in sesizarea presedintelui.
De asemenea, Klaus Iohannis a acuzat lipsa de predictibilitate si coerenta a legii privind eliminarea taxelor, ”deoarece nu cuprinde solutii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce masurile instituite”.
Purtatorul de cuvant al  presedintelui, Madalina Dobrovolschi, a declarat pentru MEDIAFAX ca textul legii contine indicii de neconstitutionalitate avand in vedere "graba cu care a fost tratat acest subiect de catre Parlament si care indica un periculos populism electoral".
Potrivit acesteia, reducerea taxelor este in esenta o idee buna, dar "vorbim despre o lege cu un impact bugetar semnificativ, care chiar daca presupune efecte importante, nu s-a bucurat de etapa normala si necesara a unei dezbateri publice".
"Domnul  presedinte, Klaus Iohannis, e un sustinator al ideii eliminarii unor taxe. Avem prea multe taxe, in esenta reducerea numarului lor este o idee buna. Cazul de fata este insa unul special. Vorbim despre o lege cu un impact bugetar semnificativ, care chiar daca presupune efecte importante, nu s-a bucurat de etapa normala si necesara a unei dezbateri publice. Este, asa cum a numit-o domnul presedinte o ‘modalitate heirupista, care e fundamental contraproductiva si daunatoare Romaniei", a afirmat purtatorul de cuvant.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1197 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004974 (s)