News Flash:

PSD si-a nominalizat candidatul pentru partialele de la Camera Deputatilor

2 Mai 2014
419 Vizualizari | 0 Comentarii
Secretarul general al PSD Timiş Sorin Grindeanu a anunţat miercuri că filiala şi-a nominalizat candidatul pentru alegerile parţiale la Camera Deputaţilor în persoana medicului Florică Bîrsăşteanu, proaspăt numit director al Spitalului Judeţean Timişoara.

El va candida pe Colegiul 3 Timişoara, în locul rămas liber după retragerea conservatoarei Maria Grapini, care va candida la europarlamentare. 

Grindeanu este sigur de victoria lui Bîrsăşteanu în electoralele parţiale, în baza sondajelor pe care organizaţia le-a făcut atât în interiorul partidului, cât şi în rândul alegătorilor.

El a specificat faptul că niciunul dintre candidaţii Colegiului 3 nu este cotat cu procente de 80%, iar cei care fac astfel de afirmaţii se vor trezi la realitate în seara zilei de 25 mai, când vor vedea rezultatele.

'Atunci vor vedea că oglinda în care se uită şi întreabă 'cine-i cel mai frumos din oraş' va spune altceva decât şi-ar dori ei. Va fi alt scor', a spus Grindeanu.

Pe de altă parte, liderul social-democraţilor timişoreni a afirmat că-l aşteaptă cu nerăbdare pe Daniel Funeriu să candideze pe Colegiul 3 Timişoara, pentru a vedea cât sunt de iubiţi de electorat el şi partidul din care face parte.
'Abia-l aştept pe Daniel Funeriu să dea piept cu iubitul electorat, să vedem ce va rămâne din el. Probabil că timişorenii nu sunt chiar atât de naivi să creadă ceea ce spune Funeriu. M-aş bucura să vină aici şi să candideze din partea Partidului Mişcarea Populară', a spus Grindeanu în conferinţa de presă.

Grindeanu este atât de sigur de victoria lui Bîrsăşteanu, încât şi-a făcut şi planul ca la rectificarea bugetară din vară toţi parlamentarii din Timiş, împreună cu noul lor coleg deputat să facă lobby pentru ca Guvernul Ponta să dea bani municipalităţii timişorene pentru construirea Spitalului de Copii 'Louis Ţurcanu' din Timişoara. AGERPRES

maria grapini grindeanu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 24 queries | Mysql time :0.039049 (s)

loading...