News Flash:

PNL, discutii exploratorii pentru formarea majoritatii. Orban: Discutam cu ALDE si orice partener in afara de PSD

22 Iunie 2017
947 Vizualizari | 0 Comentarii
orban2
Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat,joi, ca nu va purta discutii cu PSD pentru formarea unui nou guvern si ca va vota impotriva oricarei formule de guvernare din care face parte PSD,afirmand ca PNL va purta discutii inclusiv cu ALDE pentru a vedea daca poate forma o majoritatea parlamentara.
„Nu vom purta nicio negociere pentru formarea noului guvern cu PSD. Excludem categoric orice fel de discutie cu cei care si-au batut joc de Romania. Daca vom ajunge in situatia de a vota vom vota impotriva oricarei formule de guvern care contine PSD”, a declarat presedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul sedintei Biroului Executiv al partidului.
PNL va purta discutii exploratorii cu partidele parlamentare pentru a vedea daca poate forma o majoritate parlamentara, a afirmat Ludovic Orban.
„Vom face tot ce depinde de noi pentru a impiedica instalarea unui nou guvern PSD. Daca este posibil vom incerca sa formam o majoritate parlamentara. Vom purta discutii exploratorii cu orice partner in afara de cei care si-au batut joc de Romania”, a spus Orban.
Intrebat daca liberalii sunt dispusi sa discute chiar si cu ALDE, Orban a spus ca fara partidul condus de Calin Popescu Tariceanu nu se poate forma o majoritate parlamentara.
„Cu siguranta ca vom discuta pentru ca fara ALDE sau o parte din alte nu se poate contrui o majoritate parlamentara”, a spus Orban.
PNL va consulta organizatiile judetene pentru a stabili daca vor merge la Cotroceni cu o propunere de premier si care va fi aceasta.
Luni, va avea loc intrunirea BPEx si a grupurilor parlamentare, la care vor participa si presedintii organizatiilor urmand sa stabileasca mandatul si componenta care va merge la consultarile de la Cotroceni.
„PNL este pregatit in orice moment sa isi asume guvernarea, dar vrem pe usa din fata, fara compromisiuri avand in spate o majoritate solida si stabila, iar din discutiile pe care le-am purtat formula preferata de colegii mei este cea a alegerilor anticipate, deoarece actual structura parlamentara este extrem de defavorabila constructiei unei majoritati parlamentare”, a spus Orban.
Presedintele PNL, Ludovic Orban, a mai declarat joi ca PSD a ajuns "cascadorii rasului", afirmand ca dupa ce au votat o motiune de cenzura impotriva propriului guvern, ministrii demisi prin motiune de cenzura, care erau demisonari, si-au retras demisiile.
"PSD a ajuns de cascadorii rasului. Ieri au votat o motiune de cenzura impotriva propriului Guvern, caz cu totul si cu totul anormal, azi am aflat ca ministrii care au fost demisi prin motiune de cenzura si care erau demisionari au revenit asupra demisiilor.Ne bucuram ca am scapat de o gasca din PSD si vom face tot ce depinde de noi pentru a scapa si de cealalta gasca din PSD, gasca Dragnea – Firea – Olguta", a declarat presedintele PNL, Ludovic Orban. Mediafax.ro

alde ludovic orban
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1134 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004788 (s)