News Flash:

Meteorologii emit o noua informare: Ninsori la munte, precipitatii mixte si intensificari ale vantului. Zonele vizate. Racirea vremii va continua, iar minimele vor deveni negative in toata tara

17 Decembrie 2017
792 Vizualizari | 0 Comentarii
ninsoare

Meteorologii au transmis o informare de ninsori in zonele de munte, precipitatii mixte in sud si est si intensificari ale vantului in est si sud-est, valabila de duminica, ora 13.00, pana luni la ora 15.00. Racirea vremii va continua, iar minimele vor deveni negative in toata tara.
Potrivit informarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, in intervalul duminica ora 13.00 - luni ora 15.00, va ninge in general moderat cantitativ in Carpatii Meridionali si de Curbura, unde se va depune strat nou de zapada, iar in estul Transilvaniei si in centrul si sudul Moldovei in dupa-amiaza zilei de duminica si in prima parte a noptii de duminica spre luni vor fi precipitatii mai ales sub forma de ninsoare.

In dealurile sudice vor fi ninsori si lapovita, iar in Dobrogea si Campia Romana ploile se vor transforma temporar in lapovita si ninsoare.

Vantul va avea intensificari temporare, cu viteze de pana la 45 - 50 de kilometri pe ora in regiunile estice si sud-estice, iar pe litoral si in zona Carpatilor de Curbura rafalele vor fi in jurul a 55 de kilometri pe ora.


Racirea vremii va continua, astfel ca valorile termice vor fi in majoritatea zonelor mai scazute decat normele perioadei, iar minimele vor deveni negative in toata tara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1179 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004982 (s)