News Flash:

Elevii ar putea merge la scoala si in vacanta de vara

14 Ianuarie 2016
363 Vizualizari | 0 Comentarii
elevi cl 3
Initiatorul proiectului, prin care se prevede ca elevii si copiii de gradinita sa aiba posibilitatea de a merge la scoala in timpul vacantei de vara, este senatorul PNL Cristian Mihai Danut.


Proiectul de lege propune modificarea Legii Educatiei Nationale astfel:


1. Programul scolar cuprinde, pe langa programul obligatoriu, un program facultativ organizat in perioada vacantei de vara, constand in activitati instructiv-recreative, numit "Scoala de vara". Activitatea "Scolii de vara" va fi reglementata prin Ordin al Ministrului Educatiei.


2. Programul gradinitelor va cuprinde un program de baza, in timpul anului scolar, si un program special, cu plata, in timpul anului scolar, si un program special, cu plata, in timpul vacantelor scolare, necesar pentru a permite supravegherea si instruirea copiilor ai caror parinti doresc aceasta. Programul gradinitelor va fi reglementat prin Ordin al Ministrului Educatiei.



In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege, se precizeaza ca Scoala de vara reprezinta o alternativa pentru parintii care nu au cum sa isi supravegheze copiii pe timpul vacantei.


"Comparand aceasta vacanta a copiilor cu concediile de numai 3-4 saptamani ale majoritatii parintilor, se constata ca o lunga perioada de timp, elevii si prescolarii nu pot beneficia de supraveghere si educatie din partea parintilor sau in institutii specializate. In acesta perioada, scolarii raman nesupravegheati, riscand sa se accidenteze sau sa fie expusi anturajelor periculoase ale strazii, consumului de alcool sau de droguri, iar prescolarii ai caror familii nu beneficiaza de sprijinul unor bunici, pot ramane nesupravegheati", se explica in expunerea de motive.


Aceste programe vor fi cu plata, "in scopul supravegherii si instruirii copiilor in activitati optionale si recreative, ai caror parinti doresc aceasta, fiind implicati in campul muncii si neavand o solutie alternativa de supraveghere a copiilor in timpul vacantei si fara costuri exagerate".


Initiativa legislativa este semnata de 77 de deputati si senatori, majoritatea PNL, dar si independenti, UNPR, PND.

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1323 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021809 (s)

loading...