News Flash:

Termenul de trimitere in judecata a dosarului "Motorina CFR" depinde de finalizarea expertizelor contabile

6 Septembrie 2016
1057 Vizualizari | 0 Comentarii
cfr marfa2
Dosarul 'Motorina CFR', in care prejudiciul cauzat statului, prin furtul de combustibil din Depoul de Locomotive Timisoara, este estimat la peste 1 milion de euro, este tot in ancheta la DIICOT Timisoara, termenul trimiterii in judecata a inculpatilor depinzand de finalizarea expertizelor contabile, au declarat luni, pentru AGERPRES, surse din cadrul DIICOT Timisoara. 
"Ancheta este tot la noi (la DIICOT Timisoara, n.r.), in cercetari. Mai dureaza, dar nu atat de mult. Este vorba despre anumite expertize care trebuie sa se faca in functie de actele contabile. In raport de cum sunt finalizate cercetarile pe aceasta linie, putem estima si noi un termen aproximativ de finalizare a dosarului', a afirmat sursa citata. 
Potrivit anchetatorilor, incepand cu anul 2010, la nivelul Depoului de Locomotive Timisoara 's-a constituit si a actionat un grup infractional organizat, avand ca scop insusirea si sustragerea combustibilului din gestiune, in baza unui plan infractional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii gruparii. Grupul infractional organizat s-a constituit in jurul persoanelor cu atributii de conducere, organizare si control din cadrul institutiei, suspectii avand sarcini si roluri clar definite in cadrul gruparii'. 
Procurorul sef al DIICOT Timisoara, Alex Florenta, explica, in luna aprilie, pentru AGERPRES, ca valorificarea propriu-zisa a motorinei sustrase se facea prin doua modalitati. 
'Pentru cantitatile mici se incarca in diferiti recipienti si pleca, pentru cantitatile mai mari, in incinta depoului era amenajat un spatiu care apartine tot CFR, dar care fusese dat in folosinta fara niciun contract in sine, unei societati care-si amplasase o pompa in incinta spatiului respectiv (administrate de Liviu Martin, care se ocupa de vanzarea combustibilului sustras ilicit, n.r.). 
O conducta artizanala improvizata lega rezervoarele propriu-zise ale CFR, in care depozitau cantitatea de combustibil pe care reuseau sa-l sustraga si se varsa prin aceasta conducta in statia tip PECO din spatiul artizanal, unde noaptea veneau tiruri de la societati comerciale, incarcau motorina cu care plecau mai departe. Acolo s-a muncit, nu gluma', detalia procurorul Alex Florenta, seful DIICOT Timisoara. 
Potrivit acestuia, suspectii puneau in locomotive o cantitate de combustibil care le ajungea pentru efectuarea cursei, dar in actele intocmite treceau cantitati mai mari. 'Cu un debimetru si cu sprijinul laborantilor din institutie, se jongla la cantitatile de motorina, astfel incat in locomotivele care plecau in curse se varsa o cantitate concreta care le ajungea pentru efectuarea cursei, iar in actele intocmite se treceau cantitati mai mari. Diferenta de cantitate, in actele in fals intocmite, era jonglata, prin intermediul conducerii sucursalei, sefi de unitate, adjunctul sefului de unitate, gestionarul-sef, dupa anumiti parametri, calcule, astfel incat ei sa se acopere in gestiune si sa para totul in regula', mai preciza atunci procurorul. 
In luna aprilie, au fost arestati preventiv toti liderii grupului infractional, respectiv, gestionar-sef Borza Gheorghe, contabila-sefa Silaghi Florina, liderul de sindicat Bolos Ioan Irimie si Martin Liviu, administratorul societatii comerciale care vindea motorina, iar sub arest la domiciliu au fost pusi directorul Depoului, Jigoria Cristian, adjuncta Depoului, Apostol Alina, si agentul de la Politia TF, Nanu Ilarie. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1150 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005884 (s)