News Flash:

STENOGRAME din noul dosar penal al lui Hrebenciuc - Deputatul i-a promis lui Sova sprijin pentru sefia PSD in dauna lui Dragnea si Zgonea

21 Octombrie 2014
1191 Vizualizari | 0 Comentarii
Viorel Hrebenciuc i-a promis lui Dan Sova, daca acesta il ajuta cu abrogarea unui articol care il incrimineaza, sprijin la sefia PSD in defavoarea lui Liviu Dragnea si Valeriu Zgonea, deputatul spunandu-i senatorului, intr-o discutie interceptata: "Sa nu fie Liviu! (...) Ma focusez pe tine".

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) sustin, in documente din noul dosar penal al deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, ca acesta a discutat in 17 octombrie cu senatorul Dan Sova, promitandu-i acestuia sprijin pentru a castiga presedintia partidului, daca il ajuta prin initierea unei propuneri legislative privind amnistierea si gratierea unor pedepse si prin interventii la ministrul Justitiei, pentru abrogarea unui articol de lege care il incrimineaza in dosarul retrocedarilor.
Anchetatorii redau, in documentul citat, fragmente din discutia celor doi, care a fost interceptata si care apare in noul dosar penal deschis pe numele deputatului.
"HREBENCIUC VIOREL: ...Acum iti spun cinstit, cu toata chestiunea, va trebui sa facem intr-un fel cu amnistia. Uite si tu, ma ca...
SOVA DAN: Amnistie si gratiere obligatoriu!
HREBENCIUC VIOREL: Pe cuvant iti spun, Dane, si tu sa le spui la partid asta.
SOVA DAN: Si stiti ce trebuie facut, domnul presedinte trebuie sa, nu o sa putem sa abrogam abuzul in serviciu, dar..."
Potrivit anchetatorilor, influenta lui Hrebenciuc asupra lui Sova este confirmata, potrivit unui alt fragment de discutie, de modul in care deputatul i se adreseaza senatorului, de raportul de autoritate dintre cei doi si de modul in care purtatorul de cuvant solicita sprijin pentru obtinerea sefiei PSD. In acelasi context, Hrebenciuc i-a promis lui Sova ca va convinge mai multi membri ai PSD aflati in sfera sa influenta sa il sustina pentru presedintia partidului.
"HREBENCIUC VIOREL: Sigur, e corect asa. Si cum am vorbit cu tine la faza cu presedintele si modernizezi putin - adica sa mai fie si activitate la partid. Clar ca te impui. Orice aproba partidul. Ai forta imensa, Dane, asculta ce spun! Nu sunt nebun. Cel mai mare partid! Solid, e solid, asculta-ma ce spun! Nu conteaza ca dispare un baron sau altul, nu conteaza, Dane!
SOVA DAN: Partidul merge.
(...)
SOVA DAN: In legatura cu epoca post Victor, toata lumea cu care am vorbit, toata lumea merge cu mine. Nu il vor pe Liviu in primul rand.
HREBENCIUC VIOREL: Asta este problema.
SOVA DAN: Este negativ.
HREBENCIUC VIOREL: Boss, pentru mine, cum sa-ti spun tie, sa nu fie Liviu! In rest, nu am o problema, practic si normal ca ma focusez pe tine, stii. Este si Vali Zgonea...
SOVA DAN: Dar ce facem cu Vali?
(...)
HREBENCIUC VIOREL: Hai sa-ti spun o chestiune: o sa fii presedinte, o sa ai - pe astia pe care sunt nu te poti baza pe toti, ca nu poti lucra cu Vanghelie sa intrebi: Ba, pe cine pun la guvern? Ca el vine cu nu stiu cine. Nu stiu daca ma intelegi. Deci aici tu ai o problema. Dar cat de cat trebuie stiut un lucru - sunt ministere in care chiar trebuie sa mergi cu tehnocrati, nu o sa ai ce sa faci, boss.
(...)
SOVA DAN: Si trebuie sa mai vorbesc cu Maria Lazar (secretar general la Organizatia de femei a PSD - n.r.), cu ea nu am apucat.
HREBENCIUC VIOREL: Maria Lazar?
SOVA DAN: Da. Nu am apucat sa vorbesc cu ea.
HREBENCIUC VIOREL: Vorbeste in numele meu cu ea. Ii spui: Domne, uite, eu am vorbit cu Hrebenciuc. Eu am o relatie speciala cu ea, nu trebuie sa ma - pana o gasesc, pana nu stiu ce, vorbesti tu direct cu ea si ii spui asa de la inceput. Si ii confirm eu cand o vad, fara probleme. Ca sa intri direct pe poarta din fata la ea.
SOVA DAN: Si cu Vali, cu care m-am tot chinuit.
HREBENCIUC VIOREL: Cu Vali o sa facem o discutie, o sa ma lasi pe mine ca acum el, asa. O sa fac eu o discutie cu el si vedem, ne lamurim exact. Fara probleme.
(...)
SOVA DAN: O sa ma duc si pana la Focsani, la Marian (Marian Oprisan - n.r.) acasa.
HREBENCIUC VIOREL: Da, ca e de asta la care trebuie sa ai grija sa ii hranesti orgoliul. Hraneste-i orgoliul! Aia e cheia succesului la Marian. Ii hranesti orgoliul si..."
Procurorii anticoruptie mai spun ca Viorel Hrebenciuc si Dan Sova au discutat ulterior despre necesitatea dezincriminarii faptei de folosire a influentei de catre liderul unui partid politic in scopul obtinerii unui folos necuvenit, avand in vedere ca deputatul este inculpat pentru savarsirea unor asemenea infractiuni. Astfel, Sova a promis ca in schimbul ajutorului pentru a deveni presedintele PSD il va determina pe ministrul Justitiei sa initieze un astfel de proiect. In acest sens, anchetatorii redau un alt fragment de discutie:
"HREBENCIUC VIOREL: Si mai e legea 78. Boss, legea 78/2000, ca aici aceeasi chestie spune. Aia e lege facuta de Stoica in 2000, atunci am aprobat-o ca tampitii. Pana acum cativa ani lumea nu baga in seama, nici procurorii nu se uitau la ea. Nastase a fost prima victima a acestei legi. E un articol 13 care spune asa: influentarea in calitate de sef - nu sef...
SOVA DAN: De partid.
HREBENCIUC VIOREL: ...de partid, nu stiu ce, organizatie si altele, nu numai partid, influentarea si luarea deciziilor, cum e trecut acolo, pentru obtinerea de foloase necuvenite, bani sau bunuri pentru sine sau pentru altul.
SOVA DAN: Asa l-au bagat si pe Liviu cu referendumul"
(...)
Mai multe stenograme pe MEDIAFAX.ro

dan sova sefia psd
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1317 (s) | 32 queries | Mysql time :0.010441 (s)