News Flash:

Daniel Daianu, audiat la DNA

19 Martie 2014
1467 Vizualizari | 0 Comentarii
Daniel daianu
Preşedintele interimar al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Daniel Dăianu, a venit, miercuri, la DNA pentru a da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul "Carpatica", în care sunt cercetaţi fostul şef al ASF Dan Radu Ruşanu, Ilie Carabulea, Laura Chiţoiu, Marian Mîrzac şi Radu Mustăţea. Daniel Dăianu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că toţi membrii Consiliului ASF au fost chemaţi pentru audieri, în dosarul "Carpatica", în care sunt implicaţi şi foşti membri ai autorităţii.

"Nu este normal să se facă presiuni şi sper să nu se fi făcut presiuni. ASF trebuie ea să respecte regulile", a spus Dăianu.

Întrebat dacă în angajamentul de confidenţialitate pe care angajaţii ASF ar fi fost puşi să îl semneze era şi prevederea ca aceştia să nu divulge informaţii nici măcar organelor de anchetă, Dăianu a spus că nu crede că este vorba despre aşa ceva.

"Nu se poate aşa ceva. În orice organizaţie există necesitatea de păstrare a secretului profesional. Sunt circumstanţe în care nu te poţi deroba de aşa ceva", a precizat Dăianu.

El a mai spus că orice organizaţie are angajamente şi cel de la ASF a fost preluat de la o altă entitate, ca model.

Mai mulţi angajaţii ASF care au semnat un angajament de confidenţialitate au fost audiaţi la DNA, de la începutul lunii martie, pentru a spune dacă au fost supuşi la presiuni din partea fostului şef al instituţiei Dan-Radu Ruşanu pentru semnarea documentului, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1318 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008155 (s)