News Flash:

Cazul copilului agresat intr-o scoala din Constanta: Trei femei au fost retinute si duse in arestul Politiei Judetene

1 Februarie 2018
238 Vizualizari | 0 Comentarii
politia locala1

Trei femei au fost retinute in cazul baiatului agresat intr-o scoala din Constanta, acestea fiind banuite de comiterea infractiunilor de lovire sau alte violente si tulburarea ordinii si linistii publice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Constanta, in urma extinderii cercetarilor in cazul elevului agresat in Scoala nr. 28 din Constanta, politistii au audiat o a treia femeie, prezenta si ea la producerea incidentelor. Initial, miercuri, oamenii legii anuntasera ca doua femei, mamele a doi elevi, colegi de clasa cu persoana vatamata, erau cercetate sub aspectul savarsirii infractiunilor de lovire sau alte violente si tulburarea ordinii si linistii publice.

„Urmare a cercetarilor in cazul savarsirii unor infractiuni de lovire sau alte violente si tulburarea ordinii si linistii publice, politistii din cadrul Politiei municipiului Constanta au depistat trei femei banuite de comiterea faptelor”, au precizat, joi, reprezentantii IPJ Constanta.

Politistii le-au retinut pe baza de ordonante pe cele trei femei, care au varste cuprinse intre 29 si 37 de ani si sunt din Constanta. Acestea au fost duse in Arestul Politiei Judetene, iar in cursul acestei zile vor fi prezentate unitatii de Parchet competente cu propuneri corespunzatoare.
Politistii constanteni au deschis o ancheta la o scoala generala din Constanta dupa ce un elev in varsta de 13 ani a fost agresat pe holurile institutiei de invatamant de catre mamele unor colegi, care venisera sa depuna o plangere impotriva sa.

Incidentul s-a petrecut marti, la Scoala Gimnaziala nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanta, politistii fiind sesizati de directorul unitatii de invatamant.

Directorul a spus ca mamele venisera la scoala ca sa depuna o plangere impotriva baiatului, care le-ar fi terorizat copiii, dar lucrurile au degenerat, iar acestea s-au repezit asupra copilului, lovindu-l chiar pe holurile institutiei.

Imaginile au fost filmate de catre colegi, cu telefoanele mobile, si au ajuns astfel la mama copilului agresat, dar si pe retelele de socializare.

”Copilul meu a fost batut cu bestialitate de catre trei mamici in scoala gimnaziala 28 Dan Barbilian Constanta!”, a postat chiar mama baiatului.

In acelasi incident a fost lovita si sora acestuia, iar in cursul zilei de miercuri cei doi au fost examinati medico-legal. Cu aceasta ocazie, mama celor doi, Mirela Badulescu, a recunoscut ca fiul sau ar fi avut unele conflicte cu colegii, dar s-ar fi impacat.

”Stiu ca inainte de vacanta de iarna au avut copiii un conflict intre ei, domnul diriginte sesizandu-ma. S-au impacat copiii. Vorbesc, zambesc impreuna, ce s-a intamplat ieri nu stiu. (…)”, a declarat Mirela Badulescu, cerand sa i se faca dreptate.

”Vreau sa plateasca prin puscarie. Am pretentia ca statul roman sa faca legea”, a adaugat mama baiatului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2351 (s) | 23 queries | Mysql time :0.067606 (s)