News Flash:

AVIONUL DISPARUT: Sperante minime de descoperire a cutiilor negre ale Boeingului 777

4 Aprilie 2014
468 Vizualizari | 0 Comentarii
Malaysia Airlines
O navă echipată cu un dispozitiv de detectare a cutiilor negre a ajuns vineri în zona de căutare a avionului Boeing 777, dispărut în urmă cu trei săptămâni la sud de Oceanul Indian, în condiţiile în care baliza mai are doar câteva zile pentru emiterea semnalelor. Nava australiană Ocean Shield, care a plecat luni seară din Perth, este echipată cu o sondă de 35 de kilograme ataşată la capătul unui cablu, pentru a capta semnalele acustice transmise de cutiile negre.

"În cel mai bun caz, baliza cutiilor negre rezistă aproape o lună înainte de a înceta să emită semnalele. Ne aflăm foarte aproape de acel moment", a declarat Angus Houston, şeful centrului de coordonare a căutărilor care se desfăşoară în largul Australiei, cu participarea unor echipe din opt ţări.


În acelaşi timp, 14 avioane se aflau vineri în continuare în misiune, încercând să descopere eventuale fragmente aparţinând avionului Boeing 777, în condiţiile în care niciun obiect nu a fost descoperit până în prezent. Mediafax

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1136 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013885 (s)