News Flash:

Aeroportul Heathrow anuleaza 80 de zboruri

12 Ianuarie 2017
252 Vizualizari | 0 Comentarii
avion zapada
Aeroportul londonez Heathrow a anulat joi cel putin 80 de zboruri din cauza conditiilor meteorologice neprielnice inregistrate in Regatul Unit, tara care se confrunta cu ninsori si viscol mai ales in Scotia, Irlanda de Nord, Tara Galilor si nordul Angliei, semnaleaza EFE.
Potrivit unui purtator de cuvant al acestui aeroport, cel mai mare din tara si unul dintre cele mai tranzitate din Europa, abundentele ninsori si viscolul au alterat calendarul serviciilor programate.
La randul sau, serviciul britanic de meteorologie (Met Office) a anuntat lapovita si ninsoare, pentru perioade scurte, in alte zone din sudul tarii si a avertizat ca temperaturile vor fi mult mai scazute decat cele de miercuri, situandu-se intre 2 si 5 grade.
Conditiile meteorologice adverse asteptate in intreaga tara sunt cauzate de o masa de aer polar provenita din nordul Canadei, care se extinde in sudul Regatului Unit, dupa ce miercuri s-au inregistrat ploi si furtuni in Scotia si nordul Angliei.
Miercuri, furtunile au provocat intreruperi in furnizarea de energie electrica in unele locuri din Scotia si din nord-estul Angliei. Pe de alta parte, podul Forth Road, din apropiere de Edinburgh (Scotia) a trebuit sa fie inchis miercuri pe ambele sensuri dupa ce vantul a deviat o masina.
Dupa cum a semnalat joi meteorologul Paul Gundersen, cele mai puternice ninsori vor avea loc probabil in nordul si vestul Scotiei, Irlanda de Nord si zona sa de coasta. In Anglia si Tara Galilor se asteapta o zi geroasa si umeda cu ploi si, probabil, lapovita sau ninsoare.
Expertul a avertizat ca zapada ar putea afecta reteaua de transport dupa-amiaza, intre orele 17:00 si 19:00 GMT, si ar putea cauza noi intreruperi in furnizarea de curent electric.
AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0742 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012659 (s)