News Flash:

ACCIDENT GRAV: 11 raniti, dupa ce microbuzul in care se aflau s-a rasturnat

12 Noiembrie 2014
1296 Vizualizari | 0 Comentarii
Un numar de 11 persoane au ajuns la spital, miercuri dimineata, din care doua in stare grava, dupa ce microbuzul de transport in care se aflau s-a rasturnat in afara soselei, pe un drum din judetul Bacau, din cauza ca soferul autovehiculului, si el ranit, a pierdut controlul asupra directiei.
Potrivit primelor informatii oferite de catre politistii bacauani, accidentul a avut loc in dreptul localitatii Obarsia, comuna Izvorul Berheciului, din judetul Bacau, de pe drumul judetean DJ 241A, dupa ce soferul unui microbuz de transport persoane, care facea o cursa regulata, a pierdut controlul asupra directiei, iar masina s-a rasturnat in afara partii carosabile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
In urma accidentului rutier, 11 persoane aflate in microbuz, printre care si soferul mijlocului de transport in comun au fost ranite, doua fiind in stare grava.
La locul accidentului au ajuns cinci ambulante, precum si echipaje de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau, care au intervenit pentru scoaterea victimelor din microbuz.
"Unul dintre pasageri a ramas incarcerat, fiind nevoie de interventia unui echipaj de descarcerare. De altfel, aceasta persoana, in varsta de 34 de ani, se afla in starea cea mai grava, alaturi de un alt pasager din microbuz. La o prima evaluare la locul accidentului, victimele au suferit diverse fracturi, politraumatisme, traumatisme cranio-cerebrale", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtatorul de cuvant al ISU Bacau, Andrei Grecu.
Toate cele 11 persoane au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau pentru acordarea ingrijirilor medicale necesare.
Politistii continua cercetarile la locul accidentului, o prima concluzie privind cauzele producerii acestuia fiind "neadaptarea vitezei de catre soferul microbuzului la conditiile de drum”.
Politistii au intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa pe numele conducatorului auto.

izvorul berheciului andrei grecu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1099 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004587 (s)