News Flash:

Vesti bune pentru bolnavii de cancer! Finantare de 5 milioane de euro pentru Spitalul Municipal Timisoara

30 Octombrie 2015
243 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalul Municipal Timisoara
Mai multe aparate necesare tratamentului bolnavilor de cancer vor intra in dotarea Spitalului Municipal din Timisoara pana in anul 2017. Acestea vor fi cumparate printr-un program al Ministerului Sanatatii, finantat de Banca Mondiala.


Bugetul prevazut pentru Spitalul Municipal din Timisoara este de 4,6 milioane de euro si include mai multe aparate. Cel de radioterapie costa aproximativ 1 milion de euro. Aparatul de radioterapie, acceleratorul liniar, ar urma sa ajunga in capitala Banatului cel tarziu in anul 2017, ca de altfel si celelalte aparate aflate pe lista. La Spitalul Municipal din Timisoara exista un astfel de aparat, accelerator liniar, care a fost achizitionat prin anii 2006 – 2007 si are un ciclu de viata pana in… 2017. In lista ministerului pentru spitalul din Timisoara sunt incluse doua acceleratoare liniare. In Timis sunt peste 15.000 de persoane cu cancer in evidenta.

“Este un program prin Banca Mondiala cu privire la dotarea cu aparatura de radioterapie de ultima generatie. Noi am fost inclusi pe acest program cu o finantare pe mai multe aparate de aproximativ 4,6 milioane euro si vizeaza echipamentele de radioterapie, accelerator liniar si altele. Undeva in 2016, inceputul lui 2017 ar trebui sa se materializeze pentru ca trebuie sa asiguram spatiu, fie prin remodelarea spatiului vechi, fie trebuie sa construim un buncar nou”, spune Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timisoara.

Este vorba de doua acceleratoare liniare, un simulator CT si un aparat de dozimetrie, care sunt destinate Spitalului Municipal Timisoara, in valoare totala de 4,6 milioane euro.

Cei de la Spitalul Municipal Timisoara vor incepe procedurile de evaluare a spatiilor pentru a vedea daca se va lua decizia remodelarii unui spatiu mai vechi sau se va decide constructia unui spatiu nou. Toate aparatele ar urma sa ajunga in 2017 la Timisoara si sunt destinate pentru tratamentul pacientilor cu neoplazie – cancer.

octavian mazilu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1031 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021661 (s)

loading...