News Flash:
CNSC a respins contestația privin atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara
Pașaportul simplu electronic va putea fi expediat prin curier, la orice adresă din România
Guvernul României, ședință, astăzi, în Timișoara
Peste 200.000 de români, asistați sociali, în prezent
De Florii, Fântâna cu Pești, precum și Piața Unirii, împodobite cu aranjamente florale
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri
A fost prăpăd, miercuri seara, în sud-vestul ţării
Înotătorii de la CSU Politehnica Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național, organizat la Otopeni
Un tânăr a fost depistat cu numere false la mașină și drogat, pe DJ 693 în localitatea Călacea
767 de cazuri noi cazuri de rujeolă şi un deces, înregistrate în ultima săptămână
Cristoiu - Noii ciocoi: Niste capitalisti impostori
Azi
46
0
Azi
50
0
Azi
40
0
Azi
45
0
Azi
43
0
cristoiu
"Nu de mult, Silviu Manastire mi-a dat posibilitatea sa stau de vorba despre postdecembrism cu unul dintre cei mai buni specialisti ai nostri in materie de capitalism romanesc ( nu-i dau numele, ca sa nu-l aresteze Codruta Kovesi, aceasta Beria care l-a cunoscut pe Sebastian Ghita.)
Nu sufar de Sindromul Cocosila.
Altfel spus, cind stau de vorba cu un profesionist al unui domeniu il ascult vorbind despre domeniul sau de activitate, ii pun intrebari pentru a-mi satisface curiozitatea, si nu ma apuc eu sa- mi dau cu parerea despre realitatile in care el e specialist.
Specialistului nostru in capitalism romanesc i-am pus o intrebare al carui raspuns m-a preocupat mult , si nu atit ca traitor in postdecembrism, cit mai ales ca traitor in comunism.
Pe vremea aia, a comunismului, citeam despre reprezentantii tipici ai imperialismului, carui noi ii sapam groapa de mai mult de jumatate de secol, ca au inceput prin a avea un atelier de reesapat si au sfirsit prin a avea intreaga industrie de cauciucuri a tarii. Fireste, asa cum ne spunea manualele de marxism – leninism, respectivii ajunsesera din vinzatori de pravalie Regi ai industriei cirnatilor prin exploatarea singeroasa a proletariatului. Da- ziceam eu in sinea mea- dar au reusit sa-si cladeasca un imperiu in materie de capitalism. L-am intrebat, asadar, pe specialistul in capitalism romanesc de ce nu avem si noi in postdecembrism cariere precum cea a lui Ford. Oameni care sa fi avut in 1990 un Service pentru ca sa detina azi Imperiul romanesc al reparatiilor de automobile.
Specialistul mi-a raspuns folosind un barbarism:
A cashui.
Prin asta intelegind a face rost de bani lichizi pentru a-ti trai viata.
Se stie- mi-a zis interlocutorul- ca marii intreprinzatori din Vest sunt in materie de bani personali mai saraci decit directorii concernului pe care-l detin. Asta deoarece averea lor, de miliarde de euro, e in bunuri materiale si nu in bani lichizi. Cum sa scoti din firma un milion de euro, cum am aflat c-au facut multi dintre coruptii nostri pentru a da bani unui partid?
Asa zisii nostri capitalisti n-au reusit sa parvina de la un butic la cel mai mare lant de magazine din Europa de Est, pentru ca primulor gind a fost sa cashuiasca, sa cheltuiasca toti banii pe care au pus mina pentru a se scalda in lux.
Discutia a fost mult mai ampla, cuprinzind fireste si intrebarea de ce n-avem acum, dupa 26 de ani, un trust romanesc de presa, in conditiile in care Pamfil Seicaru a facut unul in citiva ani.
Eu insa mi-am amintit, intors acasa, ca m-a preocupat aceasta ciudatenie a asa zisului capitalism romanesc si in primii ani postdecembristi, cind scriam zilnic un editorial la Evenimentul zilei. In luna august a anului 1996, am publicat in ziar serialul intitulat Explicatia unui fenomen: aroganta noilor ciocoi din Est. Articolul din 18 august 1996, consacrat noilor ciocoi din Romania se intitula Capitalistii impostori.
Il republic acum, convins ca dupa 20 de ani de la aparitia lui, capitalistii nostri sunt aceiasi in materie de capitalism:
Niste impostori.
Malurile Dimbovitei ofera si ele din plin parada noilor ciocoi, a bogatiilor ostentative, a arogantei sfidatoare. Ramine asadar interesanta observatia ca invingatorii tranzitiei se dau de ceasul mortii sa-si arate muschii de lux. Ea ne trimite la un fenomen pe care proasta educatie, educatia de toape, nu se poate constitui in singura explicatie. De ce simt nevoia noii ciocoi, imbogatitii peste noapte, sa demonstreze ca au bani? In Occident, adevaratii bogati se remarca tocmai prin grija de a nu fi ostentativi, de a nu-si afisa luxul, de a nu fi aroganti. De ce procedeaza tocmai pe dos noii bogati din Est? Un specialist in noii ciocoi- Alain Geledain - gaseste o explicatie. Ea mi se pare insa usor trasa de par, muiata de un sentimentalism ieftin. Autorul crede ca acesti imbogatiti peste noapte isi fac de cap cu atita taraboi, din constiinta fragilitatii noului lor statut. O explicatie superficiala, pentru ca ea atribuie noilor ciocoi subtilitati de psihologie abisala. Respectivii ar zvirli cu bani in dreapta si in stinga din disperarea ca bogatia lor e trecatoare. N-am pretentia de a da eu insumi o explicatie completa. Cred insa ca ostentatia, aroganta noilor ciocoi isi au cauza si in lumea din care au parvenit. Ei vor sa arate ca sint bogati. Altfel spus, sa-si demonstreze superioritatea si puterea fata de restul lumii, dat fiind ca acest rest al lumii e, in tot Estul, de o saracie evidenta.
De ce aceasta nevoie?
Pentru ca inainte de prabusirea comunismului, ei au fost animati de nevoia de a-si demonstra forta, de a fi aroganti. O nevoie reprimata insa sever de catre comunism. Victimele acestei reprimari au fost, inainte de toate, membrii nomenclaturii, ai nomenclaturii de rangul al doilea sau al treilea. Acesti marunti nomenclaturisti activau in spatiul comertului exterior sau in cel al Securitatii. Multi dintre ei se imbogatisera pe sest, dar se vedeau obligati sa fie cit mai discreti in luxul lor. Or, ei, la nivelul lor de constiinta marunta, ar fi vrut ca intreaga tara sa-i stie bogati. Jean-Yves Potel explica in „Le Monde diplomatique” din ianuarie 1994 de ce n-au tras securistii si activistii in masele revoltate, in Est, in 1989:
„Schimbarile nu sint profitabile esentialmente «poporului» sau «muncitorilor», ci fostilor «nomenclaturisti» si copiilor lor, convertiti la economia de piata. Cum remarca, inca din toamna lui 1989, un articol din saptaminalul maghiar «Vilag» intitulat «De ce n-au tras?», care se intreba asupra caracterului pasnic al tranzitiei: «O parte a elitei de la putere a realizat ca ea putea, destul de usor si fara a pierde nimic, sa transforme autoritatea sa de partid birocratic si intemeiat pe constringere intr-o putere politica si economica in stare sa functioneze intr-un nou sistem, cel al economiei de piata si democratie»”.
Aroganta isi gaseste deci explicatia. Sentimentelor nutrite pe vremuri de maruntii nomenclaturisti fata de popor nu trebuie sa li se mai puna surdina, pentru a juca teatrul legalitatii si fraternitatii. Acum, cei care si la vremea respectiva ii dispretuiau pe cei multi, simt nevoia sa-si arate privilegiile si se pot manifesta fara nici o restrictie.
Noii ciocoi provin insa nu numai dintre fostii nomenclaturisti. Multi dintre ei au invirtit, inainte de 1989, afaceri mai mult sau mai putin curate. Erau ceea ce populatia numea bisnitari: traficanti de valuta, vinzatori pe sub mina de produse straine. Desi bogati, ei nu se puteau exprima in comunism. Economia de piata le da posibilitatea sa-si afiseze bogatia. In aroganta lor sfidatoare, in exces de gesturi consumiste se gaseste si ceva din frustrarea in care au fost obligati sa stea pina la momentul tranzitiei.
E limpede ca aroganta noilor ciocoi isi are principala cauza in faptul ca, dupa 1989, putini dintre cei bogati pot fi considerati capitalisti in adevaratul sens al cuvintului. Ca si in politica, ba chiar la fel ca si-n gazetarie, lumea oamenilor de afaceri s-a format in pripa, de-a valma. Nu incape nici o indoiala ca, o data cu inaintarea in economia de piata si in democratie, acesti capitalisti impostori vor disparea treptat-treptat. Le vor lua locul adevaratii oameni de afaceri. Si acestia, mai mult ca sigur, asemenea colegilor lor din Vest, vor cauta sa fie cit mai discreti cu bogatia lor. Concluzia ar putea sa para paradoxala. Solutia pentru a pune capat noului ciocoism nu e intoarcerea la comunism, ci dimpotriva inaintarea tot mai hotarita pe calea reformei!", incheie jurnalistul Ion Cristoiu.
Nu sufar de Sindromul Cocosila.
Altfel spus, cind stau de vorba cu un profesionist al unui domeniu il ascult vorbind despre domeniul sau de activitate, ii pun intrebari pentru a-mi satisface curiozitatea, si nu ma apuc eu sa- mi dau cu parerea despre realitatile in care el e specialist.
Specialistului nostru in capitalism romanesc i-am pus o intrebare al carui raspuns m-a preocupat mult , si nu atit ca traitor in postdecembrism, cit mai ales ca traitor in comunism.
Pe vremea aia, a comunismului, citeam despre reprezentantii tipici ai imperialismului, carui noi ii sapam groapa de mai mult de jumatate de secol, ca au inceput prin a avea un atelier de reesapat si au sfirsit prin a avea intreaga industrie de cauciucuri a tarii. Fireste, asa cum ne spunea manualele de marxism – leninism, respectivii ajunsesera din vinzatori de pravalie Regi ai industriei cirnatilor prin exploatarea singeroasa a proletariatului. Da- ziceam eu in sinea mea- dar au reusit sa-si cladeasca un imperiu in materie de capitalism. L-am intrebat, asadar, pe specialistul in capitalism romanesc de ce nu avem si noi in postdecembrism cariere precum cea a lui Ford. Oameni care sa fi avut in 1990 un Service pentru ca sa detina azi Imperiul romanesc al reparatiilor de automobile.
Specialistul mi-a raspuns folosind un barbarism:
A cashui.
Prin asta intelegind a face rost de bani lichizi pentru a-ti trai viata.
Se stie- mi-a zis interlocutorul- ca marii intreprinzatori din Vest sunt in materie de bani personali mai saraci decit directorii concernului pe care-l detin. Asta deoarece averea lor, de miliarde de euro, e in bunuri materiale si nu in bani lichizi. Cum sa scoti din firma un milion de euro, cum am aflat c-au facut multi dintre coruptii nostri pentru a da bani unui partid?
Asa zisii nostri capitalisti n-au reusit sa parvina de la un butic la cel mai mare lant de magazine din Europa de Est, pentru ca primulor gind a fost sa cashuiasca, sa cheltuiasca toti banii pe care au pus mina pentru a se scalda in lux.
Discutia a fost mult mai ampla, cuprinzind fireste si intrebarea de ce n-avem acum, dupa 26 de ani, un trust romanesc de presa, in conditiile in care Pamfil Seicaru a facut unul in citiva ani.
Eu insa mi-am amintit, intors acasa, ca m-a preocupat aceasta ciudatenie a asa zisului capitalism romanesc si in primii ani postdecembristi, cind scriam zilnic un editorial la Evenimentul zilei. In luna august a anului 1996, am publicat in ziar serialul intitulat Explicatia unui fenomen: aroganta noilor ciocoi din Est. Articolul din 18 august 1996, consacrat noilor ciocoi din Romania se intitula Capitalistii impostori.
Il republic acum, convins ca dupa 20 de ani de la aparitia lui, capitalistii nostri sunt aceiasi in materie de capitalism:
Niste impostori.
Malurile Dimbovitei ofera si ele din plin parada noilor ciocoi, a bogatiilor ostentative, a arogantei sfidatoare. Ramine asadar interesanta observatia ca invingatorii tranzitiei se dau de ceasul mortii sa-si arate muschii de lux. Ea ne trimite la un fenomen pe care proasta educatie, educatia de toape, nu se poate constitui in singura explicatie. De ce simt nevoia noii ciocoi, imbogatitii peste noapte, sa demonstreze ca au bani? In Occident, adevaratii bogati se remarca tocmai prin grija de a nu fi ostentativi, de a nu-si afisa luxul, de a nu fi aroganti. De ce procedeaza tocmai pe dos noii bogati din Est? Un specialist in noii ciocoi- Alain Geledain - gaseste o explicatie. Ea mi se pare insa usor trasa de par, muiata de un sentimentalism ieftin. Autorul crede ca acesti imbogatiti peste noapte isi fac de cap cu atita taraboi, din constiinta fragilitatii noului lor statut. O explicatie superficiala, pentru ca ea atribuie noilor ciocoi subtilitati de psihologie abisala. Respectivii ar zvirli cu bani in dreapta si in stinga din disperarea ca bogatia lor e trecatoare. N-am pretentia de a da eu insumi o explicatie completa. Cred insa ca ostentatia, aroganta noilor ciocoi isi au cauza si in lumea din care au parvenit. Ei vor sa arate ca sint bogati. Altfel spus, sa-si demonstreze superioritatea si puterea fata de restul lumii, dat fiind ca acest rest al lumii e, in tot Estul, de o saracie evidenta.
De ce aceasta nevoie?
Pentru ca inainte de prabusirea comunismului, ei au fost animati de nevoia de a-si demonstra forta, de a fi aroganti. O nevoie reprimata insa sever de catre comunism. Victimele acestei reprimari au fost, inainte de toate, membrii nomenclaturii, ai nomenclaturii de rangul al doilea sau al treilea. Acesti marunti nomenclaturisti activau in spatiul comertului exterior sau in cel al Securitatii. Multi dintre ei se imbogatisera pe sest, dar se vedeau obligati sa fie cit mai discreti in luxul lor. Or, ei, la nivelul lor de constiinta marunta, ar fi vrut ca intreaga tara sa-i stie bogati. Jean-Yves Potel explica in „Le Monde diplomatique” din ianuarie 1994 de ce n-au tras securistii si activistii in masele revoltate, in Est, in 1989:
„Schimbarile nu sint profitabile esentialmente «poporului» sau «muncitorilor», ci fostilor «nomenclaturisti» si copiilor lor, convertiti la economia de piata. Cum remarca, inca din toamna lui 1989, un articol din saptaminalul maghiar «Vilag» intitulat «De ce n-au tras?», care se intreba asupra caracterului pasnic al tranzitiei: «O parte a elitei de la putere a realizat ca ea putea, destul de usor si fara a pierde nimic, sa transforme autoritatea sa de partid birocratic si intemeiat pe constringere intr-o putere politica si economica in stare sa functioneze intr-un nou sistem, cel al economiei de piata si democratie»”.
Aroganta isi gaseste deci explicatia. Sentimentelor nutrite pe vremuri de maruntii nomenclaturisti fata de popor nu trebuie sa li se mai puna surdina, pentru a juca teatrul legalitatii si fraternitatii. Acum, cei care si la vremea respectiva ii dispretuiau pe cei multi, simt nevoia sa-si arate privilegiile si se pot manifesta fara nici o restrictie.
Noii ciocoi provin insa nu numai dintre fostii nomenclaturisti. Multi dintre ei au invirtit, inainte de 1989, afaceri mai mult sau mai putin curate. Erau ceea ce populatia numea bisnitari: traficanti de valuta, vinzatori pe sub mina de produse straine. Desi bogati, ei nu se puteau exprima in comunism. Economia de piata le da posibilitatea sa-si afiseze bogatia. In aroganta lor sfidatoare, in exces de gesturi consumiste se gaseste si ceva din frustrarea in care au fost obligati sa stea pina la momentul tranzitiei.
E limpede ca aroganta noilor ciocoi isi are principala cauza in faptul ca, dupa 1989, putini dintre cei bogati pot fi considerati capitalisti in adevaratul sens al cuvintului. Ca si in politica, ba chiar la fel ca si-n gazetarie, lumea oamenilor de afaceri s-a format in pripa, de-a valma. Nu incape nici o indoiala ca, o data cu inaintarea in economia de piata si in democratie, acesti capitalisti impostori vor disparea treptat-treptat. Le vor lua locul adevaratii oameni de afaceri. Si acestia, mai mult ca sigur, asemenea colegilor lor din Vest, vor cauta sa fie cit mai discreti cu bogatia lor. Concluzia ar putea sa para paradoxala. Solutia pentru a pune capat noului ciocoism nu e intoarcerea la comunism, ci dimpotriva inaintarea tot mai hotarita pe calea reformei!", incheie jurnalistul Ion Cristoiu.
sindromul cocosila specialistul niste impostori ion cristoiu
Din aceeasi categorie
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1168 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005160 (s)
Comentarii (0)