News Flash:

Cat costa sa-ti dai copilul la scoala in clasa a II-a? Ajungi la 1.500 de lei...

20 Septembrie 2016
125 Vizualizari | 0 Comentarii
clasa scoala
Constitutia Romaniei. Articolul 32. Punctul 4. Invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii. Legea educatiei nationale. Articolul 1. Punctul 4. Statul asigura cetatenilor Romaniei drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamant preuniversitar si superior, precum si la invatarea pe tot parcursul vietii, fara nicio forma de discriminare.




Aceasta este legea, numai ca practica ne arata ca lucrurile nu stau tocmai asa. Nimic, dar nimic din ceea ce inseamna invatamant de stat in Romania nu este gratuit. Cat costa totusi sa-ti duci un copil la scoala? Au calculat unii cam cat sunt rechizitele, altii hainele, dar nu prea au pus cap la cap toate datele, ca sa dea o suma cat de cat aproape de adevar.




Pregatirile de scoala incep cu haine. Si cum se face ca fix cand se apropie septembrie tot ce inseamna bluza, tricou camasa albe se ieftinesc, pretul lor dupa reducere fiind mult mai mare decat cel din iulie, de exemplu. Noua ne trebuie 2 tricouri albe pentru sport (ca, de, exercitiile nu ies cum trebuie in tricou galben sau roz) care sunt cam 20 de lei (am gasit unele ok la un pret rezonabil intr-un mare magazin de articole sportive). Daca nu faci cercetari gasesti cu 50 de lei un tricou. Apoi, in clasa trebuie tot o bluza/ camasa albe. In medie sunt cam 25 de lei bucata si e nevoie de minimum 3. Uniforma e cam 100 de lei. Trening pentru sport -100 de lei, daca nu te intinzi la chestii fancy. Pantofi 50-100 de lei. Eu urmaresc reducerile si am reusit sa gasesc incaltaminte de piele la un pret de pana in 100 de lei.




Tinuta ajunge la 395 de lei, fara sa cumparati nimic deosebit.




Niciun scolar nu se poate prezenta la scoala fara ghiozdan. Din experienta, am constatat ca cele ieftine ori se rup, ori sunt neincapatoare. Asa ca, tot scoateti din buzunar 100 de lei.




Aveti si ghiozdanul si asteptati primul clopotel. Dupa el urmeaza sedinta cu parintii, pe care eu o numesc sedinta cu bugetul familiei. Aici e jalea mare. Scoala nu are nimic. Nu are hartie igienica, servetele, sapun, nimic. Ghiciti cine le cumpara? Noi. Scoala nu are imprimanta, monitor pentru diverse prezentari. Cine le cumparara? Tot noi. Scoala nu are coli de hartie, materiale didactice, nimic. Hai ca deja v-ati prins. Tot noi le cumparam. Puneti asa rotund vreo 150 de lei, poate ajung banii si pentru consumabile pana la sfarsitul anului. Daca nu, mai completam, ca doar n-om lasa copiii sa se stearga la fund cu foi din caietul de dictare.




Manualele, daca vin, sunt rupte si vai de ele. Daca le lasati asa, treceti zero in tabel, daca nu, mai puneti 50 de lei minimum. Noi la clasa a 2-a nu am cumparat decat Comunicare si Matematica, restul- am cumparat un singur exemplar pe clasa si ne face doamna fise. Trecem de manuale si vin auxiliarele, fara ele nu se poate face ora, deci e musai sa le avem. Cam 30 de lei. Mai trebuie culegeri, si ele cam tot 30 de lei. In clasele mai mari probabil ca se adauga atlase, mai multe culegeri, carti pentru lectura si alte chestii a caror pret sare de 200 de lei.




Acum sa dam o raita prin supermarket. Caiete, coperti, hartie glasata, hartie creponata, stilouri, creioane obisnuite, tempera, carioci, creioane colorate, bloc de desen, rigla, guma de sters, ascutitoare. Multe dintre ele noi le aveam din anii trecuti si tot am lasat vreo 150 de lei la casa de marcat. Cand le-am cumparat pe toate am lasat 300. Si nu suntem decat clasa a 2-a, repet. Nu avem nevoie de prea multe. Evident, pe parcursul anului trebuie sa mai luati, ca se termina, strica, pierd. Probabil ca 300 de lei tot se mai duc.




Adunand necesarul obligatoriu pentru clasa ajunge la 630.




Ei, si-acum e acum. Copilul iese de la scoala la 12. Ce Dumnezeu facem cu el? Singur in casa pana la 6-7 cand vin parintii de la serviciu este exclus sa stea. Daca exista bunici, cum avem noi, calculele sunt simple. Daca nu, se mai adauga 800 de lei lunar pe bona sau after-school. Asta daca aveti noroc.




Mai avem si programul "Scoala Altfel", care costa cel putin 50 de lei. Ministerul l-a bagat in orar, dar a uitat sa le asigure copiilor intrare gratuita macar la institutiile de stat, gen muzee, teatre. Nu! Sunt copii care stau acasa pentru ca parintilor lor este este peste puteti sa le dea bani pentru astfel de activitati.




In prima luna de scoala, parintele trebuie sa aiba pregatiti vreo 1500 de lei, daca vrea sa-si trimita copilul la scoala. Scoala care este obligatorie si este perfect ca este asa. Mai grav este ca sunt educatoare/ invatatoare (nu e cazul nostru!) care vin cu pretentii absurde pe lista de rechizite: nu accept decat creioane de la firma x, plastilina de la y... Cand ajungi in magazin vezi ca sunt cele mai scumpe. Si ce sa faci? Le iei, ca doar nu vrei sa iti pui fitoasa in cap.




Si-apoi vine legea si zice ca ea nu face discriminare si ca accesul e gratuit la invatamant. Da, e gratis sa intri pe poarta scolii, dar odata ce-ai ajuns acolo trebuie sa arunci cu bani. Dau cu drag bani pentru educatia copilului. Dar, va rog eu, lasati-o mai moale cu sintagmele astea mincinoase cand nici macar manualele nu sunteti capabili sa le dati copiilor sau un amarat de sapun lichid sau un capac de WC-ul sa nu mai se duca saracii la buda ca in toaletele de pe marginea drumului.

scoala ghiozdan ieftine bugetul familiei
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1573 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019596 (s)