News Flash:

Barja incarcata cu ingrasaminte chimice si scufundata in apele Dunarii de peste un an, un posibil pericol

21 August 2016
1101 Vizualizari | 0 Comentarii
Barja scufundata
Barja scufundata in luna februarie a anului trecut in zona Portului Moldova Veche, incarcata cu ingrasaminte chimice complexe, ar putea deveni o adevarata 'bomba cu ceas', afirma comisarul sef al Garzii de Mediu Caras-Severin, Gheorghe Munteanu. 
'Un posibil pericol care poate fi considerat o bomba cu ceas este barja scufundata in februarie 2015, in zona Port Moldova Veche. La momentul respectiv au fost prelevate probe de apa si din analizele efectuate nu s-au constatat depasiri. Din cauza timpului indelungat de expunere sub apa este posibil ca sacii in care sunt depozitate ingrasamintele complexe sa fi putrezit, iar continutul care va interactiona cu apa sa produca o poluare a fluviului Dunarea si o mortalitate piscicola deosebita', sustine comisarul sef Gheorghe Muntean. 
Potrivit sefului Comisariatului Judetean Caras-Severin al Garzii Nationale de Mediu, responsabilitatea se arunca de la o institutie la alta. 
'Se arunca mingea de la Ministerul Transporturilor, la transporturile navale si uite-asa... Armatorul a dat asigurarea si s-a spalat pe maini. Este chiar un fenomen deosebit, pentru ca, daca ambalajele putrezesc, cantitatea de ingrasamant complex care se va difuza in apa e mare', subliniaza Gheorghe Muntean. 
Subprefectul judetului Caras-Severin, Sebastian Purec, spune ca se impune o monitorizare mai atenta a situatiei, precum si identificarea unor solutii, in colaborare cu Apele Romane, cu Capitania Portului Moldova Veche si alte institutii cu atributii in acest sens. 
Slepul respectiv s-a aflat in componenta unui convoi al impingatorului Bazias care venea din Portul Vukovar, Croatia. In 11 februarie, in timp ce se pregatea sa intre in zona portului Moldova Veche pentru descarcarea ingrasamintelor, a luat apa si s-a scufundat. El se afla in pozitie oblica, cu prora la o adancime de aproximativ 18 metri in Dunare. AGERPRES

barja scufundata
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1113 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004703 (s)