Afla mai multe despre sindromul „broastei fierte”. Parabola scriitorului francez Olivier Clerc despre broasca fiarta este bazata pe un experiment real: „Daca viteza de ridicare a temperaturii apei nu depaseste 0,02 grade Celsius pe minut, broasca va sta in apa pana aceasta va incepe sa fiarba si va muri. Iar daca temperatura apei va fi marita brusc, ea va sari si va ramane in viata.”

Dupa cum spune Clerc, daca e sa pui o broasca intr-un vas cu apa rece pe care s-o incalzesti treptat, ea isi va mari temperatura corpului in acelasi ritm. Cand apa va incepe sa fiarba, broasca nu-si va mai putea controla temperatura corpului si va incerca sa sara. Insa, dat fiind faptul ca ea a pierdut atata energie pentru adaptarea temperaturii nu va mai avea putere pentru ultimul impuls. Astfel, broasca va muri in clocot, fara sa faca ceva ca sa se salveze.
Sindromul „broastei fierte” este una dintre varietatile stresului emotional, legat de anumite greutati in viata, pe care nu le putem evita si suntem pusi in situatia sa le rabdam, pana nu vom fi distrusi cu totul.
Incetul cu incetul noi ne pomenim intr-un cerc vicios care ne epuizeaza emotional si mintal, lasandu-ne, practic, neajutorati. Deci, totusi, ce a omorat broasca: apa clocotita sau imposibilitatea de a decide cand sa sara?

Daca e sa pui broasca intr-o apa incalzita la 50 de grade Celsius, ea va sari imediat si se va salva. Atat timp cat ea ramane in apa suportabila, ea nu intelege ca se afla in pericol si trebuie sa sara.
Atunci cand lucrurile proaste apar in viata noastra treptat, deseori noi nu le observam. Noi nu reusim sa reactionam si respiram acest aer toxic, care, intr-un final, ne otraveste viata. Atunci cand schimbarea vine incet, ea nu genereaza vreo reactie sau vreo opunere.
Iata de ce noi devenim jertfele sindromului „broastei fierte” la serviciu, in familie, in relatiile de cuplu sau de prietenie si chiar in comunitate.
Chiar daca e vorba de dependenta, aroganta sau egoism care intrec orice masura, noua ne este inca dificil sa ne dam seama cat de distrugatoare este influenta lor.

Mai devreme sau mai tarziu cerintele mari si pretentiile vor suprima reactia noastra, iar noi vom irosi puterile si capacitatea de a vedea ca acestea, de fapt, sunt niste relatii nesanatoase.
Acest proces de adaptare silentioasa si treptata incepe sa ne conduca pe noi si sa ne controleze viata pas cu pas. Acesta ne suprima vigilenta si noi nu ne putem da seama de ce avem nevoie in viata.
De aceea, este important sa tinem ochii deschisi si sa pretuim ceea ce iubim cu adevarat. In acest mod, noi putem sa ne distragem de la ceea ce ne face mai slabi.
Ia aminte, ca uneori vine timpul sa spunem „ajunge”, pentru a ne mentine echilibrul emotional, pentru a ne invata sa ne respectam si sa ne iubim pe sine, pentru a pretui propriile interese si sentimentul de proprie demnitate si pentru a ne ridica viata la un nou nivel.