Ruben Stanila si-a dedicat viata cunoasterii puterilor vindecatoare ale plantelor, pe care a invatat sa le intrebuinteze de la batranii satelor. Are opt fiice si vrea sa le lase mostenire zestrea traditiilor din vremurile arhaice.

Ruben Stanila a ramas un adevarat vraci printre oamenii din Pojoga, un sat mic si izolat, aflat la granita judetelor Hunedoara si Arad, un loc impartit intre Ardeal si Banat. Fostul padurar, in varsta de 57 de ani, a coborat in Pojoga de la munte, din catunele Tarii Motilor, si se distinge printre localnici prin graiului sau arhaic si portul sau inspirat din viata monahala.

Nu doar barba de calugar si straiele populare il fac un personaj aparte, ci, mai ales, pasiunea careia i-a dedicat cea mai parte a vietii. Motul, dupa cum ii spun satenii, a invatat de mic sa cunoasca tainele florilor si ale plantelor medicinale. Le stie dupa numele lor vechi, taranesc, spune el, dar si dupa denumirea latina.

Ruben Stanila a urmat un liceu silvic in Timisoara, a lucrat apoi 10 ani ca brigadier silvic si doua decenii ca padurar, iar in anii de munca i-a placut sa cutreiere padurile si muntii in cautarea leacurilor naturii. A strans carti vechi despre insusirile vindecatoare ale plantelor, a invatat de la batranii satelor cu sa le recunoasca si sa le foloseasca si si-a trecut toate infomatiile in jurnalele sale de care nu se desparte.
„Fiecare planta are un timp al ei cand trebuie culeasa. Este bine sa culegem florile pe luna plina, atunci seva lor este mai concentrata, iar radacionoasele pe luna seaca”, spune Ruben. Localnicii il privesc ca pe un om misterios venit din alte vremuri, care s-a incapatanat sa nu renunte la traditiile vechi de pe vremea dacilor.

Padurarul cu opt fete „Vraciul” are opt fete si locuieste cu familia intr-o casuta modesta, dar primitoare, la marginea satului Pojoga. Nu are televizor sau internet, dar in podul ei a adunat o adevarata comoara: numeroase cutii de plante puse la uscat, din care face tincturi si ceaiuri, pentru aproape orice boala.

In casa, printre nenumaratele jucarii de plus cumparate pentru cele mai mici fete ale sale, a adunat costume populare si carti. Unele volume sunt vechi de doua – trei secole, si cuprind scrieri chirilice, pe care Ruben le desluseste cu usurinta. „Am invatat sa citesc de foarte mic, in litere chirilice, si mi-am tot notat numele celor care au locuit in zona aceasta din secolele tecute, inca de pe vremea lui Horea”, povesteste Ruben.
Din alte carti prafuite de timp, dar pretioase pentru el, barbatul a aflat tainele plantelor pe care le foloseau stramosii nostri pentru a-si alina durerile. In caietele sale, Ruben a trecut numele si proprietatile ierburilor pe care le cunoaste, bolile pe care le pot alina, dar si unele retete vindecatoare pe care le-a conceput el si le-a testat de-a lungul timpului.

„Am lasat loc liber pe foile dedicate fiecarei plante, pentru ca mai sunt multe de invatat despre ele si despre modul in care ele ne pot ajuta. De aceea cand mai aflu ceva despre ele ma intorc la caiet si fac completari”, povesteste Ruben.

In prefata lucrarilor sale, empirice, sateanul a oferit un mesaj de luare aminte inspirat si adaptat din scrierile autorului antic Platon. „Vechii vraci daci erau vestiti pentru aieste tratamente, a spus-o insusi marele parinte al istoriei antice, atunci cand scria despre Zamolxes: Intai de toate trebuie vindecat sufletul si dupa aceea trupul. Omul trebuie inainte de toate sa isi curete sufletul de ce este rau, sa se purifice sufleteste si dupa aceea trupeste, intrucat daca sufletul omului este inchis in ura, manie, gelozie, leacurile nu sunt de mare folos. Credinta este unul dintre cele mai puternice medicamente pe langa celelalte pe care le-a lasat Atotputernicul”, scrie Ruben.

Sfaturile sateanului
O multime de oameni, localnici si straini i-au trecut pragul in ultimii ani, pentru a-i cere sfaturi si retete naturiste. „Cu unii m-am trezit la poarta, veniti de la celalalt capat al tarii. Au stat la mine, i-am ascultat, mi-au vorbit despre suferintele prin care au trecut, pentru ca isi pierdusera pe cei dragi. Unii au plecat plecat a doua zi linistiti, chiar fara a mai avea nevoie de leacuri. M-au sunat apoi, dupa o vreme, sa imi spuna ce le-a facut bine intalnirea”, spune Ruben.

Omul ii indruma pe oaspetii sai sa tina cont de sfaturile medicilor, daca au probleme de sanatate. El ii ajuta cum poate, povestindu-le despre plante pe care batranii satelor le considerau pretioase pentru trup si suflet. „Sunt inca in satele noastre multi batrani care stiu multe astfeld e remedii. De-i veti cauta cu rabdare, de-i veti cunoaste cu blandete, vesi primi intelepciune si foarte multe sfaturi. Nu-i ignorati, nu-i uitati pana nu va fi prea tarziu.

Ei se vor stinge cu tot ceea ce stiu si totul se va pierde”, este de parere Ruben. Vraciul reuseste sa isi uimeasca oaspetii nu doar cu cunostintele sale despre plante, dar si cu povestirile sale neobisnuite. A fost, de-a lungul vietii de padurar, martor al unor intamplari neobisnuite si chiar supranaturale.

Un lup s-a pripasit la casa lui, in cautare de mancare, padurarul i-a dat un codru de paine, iar animalul a plecat. Credintele populare despre care vorbeste sateanul spun ca lupul putea fi un varcolac, un om blestemat sa se transforme in salbaticiune in noptile cu luna plina.