News Flash:

Un detinut al Penitenciarului Arad a fost gasit spanzurat in baia celulei

22 Septembrie 2016
93 Vizualizari | 0 Comentarii
detinut spanzurat
Un detinut de 48 de ani care executa in Penitenciarul Arad o pedeapsa pentru furt calificat, dar era trimis in judecata si in alte dosare, a fost gasit marti spanzurat in baia celulei unde era incarcerat. 


Se pare ca barbatul a decis sa isi ia viata dupa ce a aflat, in urma cu cateva zile, ca a fost condamnat la 15 ani de inchisoare intr-un alt caz de furt. 


''Colegii de camera ai detinutului au informat supraveghetorul ca barbatul a intrat in baia celulei si nu a mai iesit, cu toate ca a trecut destul de mult timp. Supraveghetorul a intrat in baia celulei, unde l-a gasit spanzurat pe barbat. A alertat personalul medical care a inceput sa faca manevrele de resuscitare si s-a solicitat in sprijin un echipaj SMURD. Din pacate insa, manevrele nu au mai avut niciun efect, medicii declarand decesul detinutului'', a declarat presei Eduard Magold, purtator de cuvant al Penitenciarului Arad. 


Potrivit sursei citate, barbatul era din orasul Victoria, judetul Brasov, si executa in Penitenciarul Arad o pedeapsa de un an si patru luni pentru furt calificat. El a primit in urma cu cateva zile o alta condamnare, la 15 ani de detentie, tot pentru furt calificat, sentinta fiind pronuntata de la Curtea de Apel Galati. 


Conducerea Penitenciarului Arad a inceput o ancheta interna si, conform procedurilor, a sesizat Inspectoratul de Politie Judetean si procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Arad, fiind demarate cercetarile in acest caz. AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0955 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011790 (s)