News Flash:

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice pot fi admirate în Iulius Town

10 Mai 2024
123 Vizualizari | 0 Comentarii
Expo Strada Iulius Town

În acest final de săptămână, în Iulius Town, sunt așteptați iubitorii de satiră, care vor descoperi o expoziție cu peste 300 de caricaturi realizate de artiști români. Timișorenii care vin în Iulius Mall pot beneficia și de o spirometrie gratuită, iar cei care s-au înscris la Timotion au timp până sâmbătă să își ridice kit-urile din zona Cinema City. Iar copiii vor afla povestea „Celor trei purceluși” în cadrul Teatrului de Păpuși.

De-a lungul timpului, artiștii au apelat la caricatură pentru a transmite idei și mesaje într-o formă inedită și care, de cele mai multe ori, a amuzat publicul. Până pe 16 mai 2024 în Iulius Town puteți admira o colecție impresionantă ce cuprinde peste 300 de lucrări realizate de artiștii Traian Abruda, Radu Clețiu, Liviu Curtuzan, Sergiu Nicola, Radu Stoica și Ilie Chelariu. Atriumul devine un spațiu expozițional, unde timișorenii vor descoperi lucrări umoristice inspirate din societatea actuală și nu numai. Vineri și sâmbătă, în intervalul orar 14.00 – 16.00, Radu Clețiu va fi prezent în Atrium și va realiza portrete caricaturale gratuite. Vino să vezi operele umoristice, expuse în Iulius Mall!

În acest final de săptămână, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 22.00, în zona Auchan, poți beneficia și de o spirometrie gratuită, care ajută la diagnosticarea anumitor afecțiuni ale plămânilor, prin măsurarea volumului de aer expirat. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Pneumologie în parteneriat Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Dacă te-ai înscris la competiția Timotion, te așteptăm în Iulius Mall să îți ridici kit-ul de participare. Grăbește-te pentru că voluntarii te așteaptă în zona Cinema City până sâmbătă, 11 mai!

Cei mici sunt așteptați de personajele lor preferate la o nouă reprezentare a Teatrului de Păpuși. În această duminică, în food court, de la ora 11.00, copiii vor afla povestea „Celor trei purceluși”.

Galerie Foto

Expo_Strada_Iulius_Town_2_
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1277 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006342 (s)