News Flash:

Trenul electric de epoca "Sageata Verde", din nou pe sine. "Simbolul Aradului" circula pe traseul Arad-Ghioroc

20 Iunie 2017
1030 Vizualizari | 0 Comentarii
sageata verde
 Trenul electric de epoca supranumit de localnici "Sageata Verde" a fost scos duminica din depou si pus la dispozitia turistilor care au dorit sa calatoreasca pe traseul Arad-Ghioroc si sa viziteze obiectivele turistice din aceasta comuna. 
Trenul va face curse duminicale regulate, cu caracter turistic, pe acest traseu. 
Vagonul automotor, renovat la SC Astra Vagoane Calatori SA Arad, a plecat din cartierul Micalaca al municipiului Arad, facand scurte opriri in localitatile Mandruloc si Sambateni, la fiecare oprire turistilor fiindu-le prezentate scurte programe artistice de catre tineri artisti din localitatile respective. 
La Sambateni, localitate apartinatoare comunei Paulus, turistii au fost intampinati de Ioan Turcin, primarul comunei. Ei au fost asteptati cu paine si sare, cu tuica, dar si cu un program de dansuri populare din zona. 
Acesta a declarat presei ca reintroducerea trenului Sageata Verde a fost ceruta la toate dezbaterile privind strategia turismului, trenul fiind considerat unul dintre atuurile zonei. 
Primul obiectiv vizitat la Ghioroc a fost Depoul de tramvaie, pe care Consiliul Judetean Arad intentioneaza sa-l transforme, pana la finele acestui an, intr-un Muzeu al Transportului aradean, care sa prezinte machete ale autoturismelor si avioanelor fabricate la Arad, tramvaie, vagoane, autoutilitare care au circulat in Orasul de pe Mures si evident, celebrul autoturism Marta, care a fost fabricat la Arad si pe care initiatorii proiectului ar dori sa il reconstruiasca. 
In continuare a fost vizitat Muzeul Viei si Vinului, unde au putut fi vazute piese arheologice, unelte, instalatii, documente si fotografii privind istoricul viticulturii si vinificatiei referitoare la podgoria Minis - Maderat, unul dintre cele mai vechi areale viticole de pe teritoriul Romaniei. 
Potrivit managerului Complexului Muzeal Arad, Peter Hugel, exista indicii credibile despre practicarea viticulturii in aceasta zona inca din antichitate. 
'Prima atestare documentara a viilor de la Minis dateaza din secolul XI, suprafata cultivata cu vita-de-vie crescand permanent. Astfel, daca sub dominatie otomana, in 1562 sunt consemnate 700 de hectare cultivate cu vita-de-vie, in 1746, la o jumatate de secol de la instaurarea stapanirii habsburgice, existau deja peste 2.000 de hectare de vie, pentru ca la inceputul secolului XX, suprafata viilor din aceasta podgorie sa atinga 7.000 de ha. Dar, de atunci, suprafata viilor a scazut continuu, una dintre cauze fiind filoxera, insecta care ataca vita-de-vie', a adaugat dr Peter Hugel. 
"Sageata Verde", considerata un adevarat simbol al judetului Arad, a facut prima cursa in data de 1 decembrie 1906. Ideea construirii unei linii de cale ferata ingusta, cu ecartament de 1.000 mm, catre Podgoria Aradului exista inca din august 1896, dar constructia a inceput abia la 11 decembrie 1905, fiind finalizata dupa aproape un an. 
Prima proba cu o garnitura tractata de un automotor benzo-electric pe linia de cale ferata avand trei sectiuni, Arad - Ghioroc, Ghioroc - Pancota si Ghioroc - Radna, in lungime totala de 58,318 km, a avut loc la 10 noiembrie 1906, fiind data in exploatare o zi mai tarziu. 
Transportul calatorilor se facea cu unitati automotoare benzo-electrice care tractau vagoane fabricate la fabrica aradeana de vagoane Weitzer. In schimb, transportul de marfa se facea cu doua garnituri tractate de locomotive cu abur, achizitionate in 1907 si, respectiv, in 1911. 
In aprilie 1913, a fost inaugurata, intre Arad si Ghioroc, la acea vreme prima cale ferata electrificata de pe actualul teritoriu al Romaniei, dar si din sud-estul Europei si a opta din lume. 
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, exploatarea liniei de cale ferata Arad - Podgoria a fost preluata de CFR, iar din 1982 reteaua a trecut in patrimoniul IJTL Arad, compania de transport din Arad. 
La 1 ianuarie 1983, in exploatarea liniei au fost introduse tramvaiele urbane. 
In 1991 istoria caii ferate inguste Arad-Pogoria se incheie, odata cu inchiderea exploatarii segmentelor de cale Ghioroc - Pancota si Ghioroc - Radna, care au fost deservite de autobuze. AGERPRES 

trenul electric sageata verde arad-ghioroc
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1123 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004693 (s)