News Flash:

Pompierii din Timis plecati sa stinga incendiile de padure din Grecia au primit emblema de onoare a IGSU

31 August 2021
394 Vizualizari | 0 Comentarii
pompierii

Final de misiune pentru pompierii timiseni plecati voluntar in Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de padure. Acestia s-au intors la Timisoara, dupa ce au primit Emblema de Onoare si au fost inaintati in grad. Salvatorii spun ca nu au mai intalnit pana acum incendii de o asemenea amploare si cu o extindere atat de rapida.
 
 
In 19 august, Grecia a cerut din nou asistenta internationala pentru a lupta cu incendiile de padure si vegetatie. La nivelul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta a fost constituit un modul de interventie cu pompieri si autospeciale din mai multe judete, inclusiv din Timis. La apel au raspuns voluntar 142 de pompieri romani, printre care si cinci din Timis. Cei cinci au plecat la interventie, in 21 august, cu un autocamion si cu un autoturism folosit la coordonare in teren. Unul dintre pompierii timiseni, locotenent colonelul Catalin Pacala, a fost loctiitorul comandantului efectivelor romanesti.

Pompieri decorati
„Ajunsi in Grecia, am participat la stingerea incendiilor, sub coordonarea directa a autoritatilor elene, si am colaborat inclusiv cu colegii polonezi care se aflau si ei pe teritoriul elen. Au fost misiuni zilnice, iar in data de 23 august, luni, a fost cea mai grea zi pentru noi, dupa cum si dumneavoastra ati vazut. A fost un incendiu foarte puternic, in zona localitatii Vilia, s-a extins foarte, foarte repede si a cuprins intreaga localitate. Pentru noi, cel putin toti colegii romani care am participat la acea interventie, a fost ceva unic. Nu ne-am mai intalnit cu incendii de padure de o asemenea amploare. Fata de incendiile la care am participat in Romania are o anumita particularitate si anume repeziciunea cu care se extinde acest incendiu. Toata populatia din acea localitate a fost evacuata de autoritatile elene, iar impreuna cu pompierii polonezi, colegii din cadrul IGSU si pompierii eleni am intervenit cu peste 70 de autospeciale pentru limitarea pagubelor din acea localitate. Cu toate acestea, au fost in jur de noua case care au fost incendiate, dar putem sa ne mandrim ca nu a fost nicio victima din randul populatiei si nici din cadrul unitatilor de pompieri profesioniste din cadrul celor trei tari”, a povestit locotenent colonelul Catalin Pacala.

Pompierii romani au fost coordonati de autoritatile elene printr-un ofiter de legatura care le-a fost alaturi in permanenta. Incendiile la care au intervenit, spun salvatorii, se manifestau in mod diferit fata de cele cu care erau obisnuiti.

„Pot sa va zic ca am fost in mijlocul focarelor si atat de rapida propagare si incendii, flacari, la care am participat in aceasta misiune, chiar sunt de neuitat si n-am vazut pana la aceasta misiune”, spune plutonierul adjutant Alexandru Carstea.

La intoarcerea in tara, luni, toti cei 142 pompieri romani au fost avansati in grad. De asemenea, ei au primit Emblema de onoare pentru interventia internationala.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1207 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008115 (s)