News Flash:

Dezastru la fast-fooduri, cantine si firme de catering in Timisoara. Directia Sanitara a dat amenzi de peste 20.000 de euro

30 August 2021
532 Vizualizari | 0 Comentarii
fast food

Amenzi de 120.000 de lei s-au dat in patru zile de controale pentru restaurante, supermarketuri, fast-fooduri, cantine si firme de catering din Timisoara. Inspectorii sanitari din cadrul DSVSA Timis au gasit nereguli la pastrarea alimentelor si lazi frigorifice deteriorate.
 
 
Controalele celor de la Directia Sanitara Veterinara Timis au avut loc in perioada 23-27 august, in 52 de locatii din Timisoara. Un supermarket a fost amendat cu 10.000 de lei pentru intretinerea necorespunzatoare a spatiilor de depozitare, altor sase restaurante li s-a acordat un avertisment, o macelarie a fost amendata cu 10.000 de lei, opt fast-food-uri au primit sanctiuni de 8.000 de lei. Au mai fost verificate patru piete agroalimentare, o pizzerie, 28 cantine si doua firme de catering, unde s-au acordat doua sanctiuni in valoare de 20.000 de lei si unde s-a cerut suspendarea activitatii pana la remedierea problemelor. In total, amenzile se ridica la aproape 120.000 de lei si au fost date si doua avertismente.

„Amenzile au fost acordate pentru intretinerea necorespunzatoare a spatiilor de depozitare, pentru conditii de depozitare necorepunzatoare a produselor alimentare, pentru manipularea produselor alimentare cu incalcarea normelor sanitar veterinare si pentru siguranta alimentelor si pentru agregate frigorifice deteriorate”, transmit reprezentantii DSVSA Timis.

In plus, medicii veterinari oficiali au mai verificat si transporturile de animale unde au fost constatate neconformitati privind miscarea animalelor fara documente sanitare veterinare eliberate de medicul veterinar imputernicit. Au aplicat sanctiuni contraventionale in valoare de 10.800 lei si cinci avertismente.

Cei de la DSVSA nu au facut publice numele locurilor cu probleme, insa spun ca vor continua controalele. Activitatea este suspendata de indata ce inspectorii aplica amenzi si constata nereguli.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1234 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006274 (s)