News Flash:

Intervenție chirurgicală în premieră națională

Operație de implantare a unei proteze personalizate de şold, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanța

27 Septembrie 2023
161 Vizualizari | 0 Comentarii

În urmă cu câteva zile, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, s-a efectuat o intervenție chirurgicală de mare amploare în premieră națională. Echipa medicală, condusă de dr. Bogdan Obadă, medic primar în Ortopedie-Traumatologie, cu sprijinul esențial al echipei de Anestezie-Terapie Intensivă, a realizat implantarea unei proteze personalizate de șold. Această proteză a fost construită în conformitate cu anatomia specifică a pacientului într-un laborator de prestigiu din Elveția. De asemenea, succesul intervenției chirurgicale a fost facilitat de colaborarea cu echipa de Radiologie și Imagistică din cadrul SCJU Constanța, coordonată de dr. Radu Baz.

„Rezolvarea acestui caz medical are la bază săptămâni întregi de investigaţii şi studiu. Concret, am demarat pregătirea la începutul lunii iulie, prin realizarea unei serii riguroase de scanări computer-tomografice tridimensionale ale pacientului, de la nivelul bazinului şi al şoldurilor, până la extremităţile distale ale ambelor membre inferioare”, a declarat dr. Obadă. Toate investigaţiile au fost realizate în cadrul laboratorului de Radiologie şi Imagistică al Spitalului Judeţean Constanţa, care dispune de tehnologie de înaltă performanţă şi a respectat întru totul standardele radiologice solicitate de către laboratorul din Elveţia. „În baza rezultatelor transmise de către dr. Radu Baz, s-a efectuat reconstrucţia 3D a articulaţiei şoldului şi a întregului membru inferior, făcând, astfel, posibilă construcţia protezei la dimensiunea optimă, care să permită cea mai buna biomecanică a mersului postoperator. Dificultatea intervenţiei chirurgicale constă în faptul că implantarea protezei, ale cărei dimensiuni sunt unice, implică respectarea, cu stricteţe, a planningului preoperator impus iniţial de analiză computerizată. Mai mult, pregătirea osului şi implantarea dispozitivului presupun folosirea unor instrumente chirurgicale de unică folosinţă, concepute special pentru această operaţie şi adaptate anatomiei osoase a pacientului”, au precizat reprezentanţii unităţii sanitare. Pacientul este un bărbat în vârstă de 47 de ani, cu activitate fizică intensă, care avea deja o proteză de şold pe partea dreaptă (coxartroză bilaterală), rezultând scurtarea membrului inferior stâng după protezarea şoldului drept şi insuficienţă musculară a ambelor şolduri, cu mers dificil şi şchiopătare", a precizat medicul.  

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1236 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006641 (s)