News Flash:

Premieră în sectorul medical din România

Medicul neurolog Any Axelerad, primul medic din România care primește certificarea europeană a Academiei Europene de Conducere Clinică

25 Septembrie 2023
187 Vizualizari | 0 Comentarii

 Any Axelerad, medic neurolog din Constanța, Conferențiar Universitar Doctor, a devenit primul medic din țară care a trecut cu succes interviul pentru obținerea certificării europene din partea Academiei Europene de Conducere Clinică.

Această realizare este cu atât mai notabilă deoarece Any Axelerad a fost unul dintre cei 40 de medici din întreaga lume care au aplicat pentru certificare, iar în final, ea a fost unul dintre cei patru selectați pentru a susține interviul. Acest certificat european conferă competențe pentru funcții de conducere în unitățile medicale.

Certificarea europeană a fost obținută după susținerea unui interviu riguros și strict care a avut loc în weekend la Bruxelles. Procesul a inclus, de asemenea, evaluarea planului de management și leadership prezentat de către conf. univ. dr Any Axelerad de către comisia medicală europeană.

Alegerea medicilor pentru funcții de conducere în sistemul medical contribuie la îmbunătățirea performanțelor unităților sanitare, aducând creșteri semnificative în calitatea îngrijirilor medicale, eficiența serviciilor, obținerea de rezultate mai bune, inclusiv o scădere a ratei de morbiditate și o creștere a satisfacției pacienților.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1180 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006650 (s)