Inainte de a deveni unul dintre cei mai buni prezentatori de la noi, Dani Otil a avut o copilarie obisnuita. Acesta si-a dorit mereu sa ajunga pe sticla si l-a avut exemplu pe Horia Brenciu. Din pacate, Dani nu a avut parte de sustinerea parinteasca pe care si-ar fi dorit-o, asa ca a muncit din greu pentru a-si indeplini dorinta.

Dani Otil a primit semne, inca de cand era mic, ca este facut pentru televiziune. Popularitatea i-a sursa inca din perioada liceului, cand fetele roiau in jurul lui si incepuse sa prezinte baluri de boboci. La vremea aceea, asta era o mare realizare si nu este de mirare ca s-a confruntat cu un mare val de antipatie din partea celor din jur. In timp ce unii au ales sa-l invidieze in ascuns, altii au trecut direct la fapte.

„Pumi, picioare, tot ce-a trebuit. Nu m-am clintit. Stiu ca ma gandeam la un singur lucru. Unu, daca cad sau plang sau urlu dupa ajutor, eu am pierdut meciul ala. Ei se stiu. Sunt putin mai mari decat mine. Ii deranja, probabil, ca eram popular la liceu. N-am cazut, asta i-a deranjat foarte tare pe aia doi, sefii. De-al dracu, m-am intors in sala de sport sa ma uit la meci.

M-am pus in sala, la cinci metri de ei. Invatasem un lucru din faza unu a copilariei mele. Cand ii trece ura unui coleg, copil, frate, nu te mai poate bate, ca i s-a dus ura. Trebuie sa-l bati tu ca sa-l repornesti. M-am asezat acolo si m-am uitat la tot meciul. Ei se tot intorceau sa vada daca zic ceva, ii mai atat cumva.

De atunci, niciodata in Resita, poate ca povestea s-a perpetuat, poate ca aia s-au plictisit, dar niciodata, nimeni nu mi-a mai vorbit urat sau sa imi dea cineva o palma. Eu eram ca un stalp pe langa care se trece.”