News Flash:

Un ajutor binevenit

APIA a acordat sprijin financiar crescătorilor din sectorul bovin

28 Septembrie 2023
179 Vizualizari | 0 Comentarii


Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a aprobat plata a peste 83,11 milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor de bovine, în anul 2022, în contextul crizei cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Aceste fonduri au fost alocate prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și sunt destinate solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat.

„Din suma totală autorizată la plată, peste 20,73 milioane de lei vor fi alocate în sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari, iar cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă. De asemenea, tranşa suplimentară sesiunea I + II se acordă pentru un număr de 16.246 beneficiari şi este în valoare totală de 62,37 milioane lei, respectiv 37 euro/cap vacă adultă”, se precizează într-un comunicat de presă transmis, joi, 28 septembrie, de agenţie.

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro, calculat la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 3/2023.

Orice sume primite prin intermediul altor scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat, în conformitate cu Secțiunea 2.1 - Cuantumuri limitate ale ajutoarelor din Comunicarea Comisiei Europene, vor fi scăzute din pragul maxim de 250.000 euro acordat fiecărui beneficiar.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1239 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005892 (s)