News Flash:

Toamna a venit cu vești proaste

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26 septembrie

27 Septembrie 2023
194 Vizualizari | 0 Comentarii


Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost temporar suspendat începând de marți, 26 septembrie, ca urmare a unei Hotărâri emise de Curtea de Apel Oradea. Această hotărâre a fost luată în urma unei cereri depuse de unul dintre instalatorii care nu au fost validați de Administrația Fondului pentru Mediu.

“Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, se precizează într-un comunicat al AFM. 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1280 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006151 (s)