News Flash:

Performanță istorică pentru România în SUA

Studenții de la UMF Iași au câștigat Marele Premiu pentru cea mai longevivă inimă artificială din lume, la HeartHackathon 2023

10 Noiembrie 2023
249 Vizualizari | 0 Comentarii


Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași au obținut o performanță istorică în SUA, câștigând Marele Premiu pentru cea mai longevivă inimă artificială din lume. Ei au participat la HeartHackathon, un concurs de profil organizat în Texas, unde au concurat cu alte 7 echipe din întreaga lume. Invenția realizată de studenții ieșeni constă într-o inimă artificială din titan, proiectată să reziste timp de 100 de ani și să funcționeze cu ajutorul bateriilor.

"Am reușit să inspirăm comunitatea științifică și să înspăimântăm companiile cu inima noastră artificială, realizată într-o țară despre care cei mai mulți nu știu nimic", a declarat, pe rețelele sociale, dr. Alexandru Pleșoianu, coordonatorul proiectului.

Competiția HeartHackathon 2023 a avut loc la finalul lunii octombrie în Dallas, Texas. Echipa din România, alcătuită din studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, a câștigat Marele Premiu pentru cea mai longevivă inimă artificială din lume. Invenția lor constă într-o inimă artificială din titan, proiectată să reziste timp de 100 de ani și să funcționeze cu ajutorul bateriilor. Această inovație se distinge prin faptul că propune un sistem de alimentare de la distanță, eliminând astfel riscul permanent de infecție asociat cu metodele actuale care folosesc tuburi externe pentru preluarea oxigenului.

"Am reușit să inspirăm comunitatea științifică și să înspăimântăm companiile cu inima noastră artificială, realizată într-o țară despre care cei mai mulți nu știu nimic. Nu au putut înțelege cum a putut apărea, ca din senin, un nou concept mai avansat decât produsele unor companii ce au investit multe milioane de dolari pe parcursul a zeci de ani de cercetare și dezvoltare. Am fost foarte fericit să discut și să fiu apreciat de eroii mei din ultimii 10 ani", a precizat pe rețelele sociale dr. Alexandru Pleșoianu, coordonatorul proiectului.

Inima artificială creată la Iași este realizată din titan, având capacitatea de a funcționa în corpul uman timp de 100 de ani. De asemenea, aceasta poate fi implantată și la copii.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1118 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006111 (s)