News Flash:

Deputații au luat o hotărâre

Persoanele cu handicap nu vor mai fi nevoite să se prezinte la evaluările periodice ale comisiei de specialitate

27 Octombrie 2023
218 Vizualizari | 0 Comentarii


Persoanele cu handicap nu vor mai fi supuse evaluarilor periodice ale comisiei de specialitate, conform unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților cu 265 de voturi pentru. Acest proiect modifică și completează Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, instituind un termen permanent de valabilitate pentru certificatul acordat persoanelor cu handicap ale căror afecțiuni au cauzat deficiențe funcționale și/sau structurale și care sunt ireversibile, eliminând necesitatea prezentării acestora la reevaluări periodice.

„Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”, prevede proiectul.

Conform acestui proiect de lege, autoritățile publice responsabile de stabilirea criteriilor de evaluare și încadrare în grad de handicap trebuie să identifice afecțiunile medicale care au caracter ireversibil. Încălcarea prevederilor acestui proiect poate fi sancționată cu amendă, cu sume cuprinse între 30.000 de lei și 100.000 de lei.

“În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice emitente au obligaţia de a actualiza în mod corespunzător: a) Ordinul ministrului Muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului Sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare; b) Ordinul ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare", mai prevede proiectul de lege.

Deputatul USR, Radu Panait, care a fost unul dintre inițiatorii acestui act normativ, a menționat că, din păcate, au trecut mai bine de doi ani și jumătate de la momentul depunerii acestei propuneri legislative de către parlamentarii partidului său. Cu toate acestea, el consideră că este mai bine să fie adoptată acum decât să fie amânată pentru mai târziu. 

De asemenea, el și-a exprimat speranța că președintele va promulga acest proiect de lege cât mai curând posibil și că se va lucra împreună pentru a ajuta oamenii cu dizabilități să nu mai fie obligați să treacă prin procedura de evaluare a gradului de handicap. Este important de menționat că Camera Deputaților are rolul de for decizional în acest caz, iar proiectul de lege a fost inițiat de grupul parlamentar al USR.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1131 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004960 (s)