News Flash:

Veste îngrijorătoare

Numărul pacienţilor înscrişi în Programul naţional de boli cardiovasculare a crescut de la 23.018 la 32.445

2 Noiembrie 2023
176 Vizualizari | 0 Comentarii


Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, a comunicat că numărul pacienţilor înscrişi în Programul naţional de boli cardiovasculare a înregistrat o creştere semnificativă într-un interval de 3 ani, trecând de la 23.018 în 2020 la 32.445 în 2022, ceea ce reprezintă o creştere de peste o treime.

“Pentru a avea o inimă sănătoasă şi mâine, astăzi trebuie să alegem prevenţia. În lupta cu afecţiunile cardiovasculare, un stil de viaţă sănătos, renunţarea la factorii de risc sunt esenţiale. Însă toate aceste lucruri pornesc de la o vizită la medicul de familie pentru o consultaţie de prevenţie. Prevenţia afecţiunilor cardiovasculare este poate cea mai bună decizie şi cea mai bună investiţie pentru o viaţă echilibrată şi sănătoasă”, a precizat Baciu, pe Facebook.

Conform preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, consultaţia de prevenţie la medicul de familie pentru depistarea precoce a unor afecţiuni este acordată de două ori pe an şi include evaluarea stilului de viaţă şi a comportamentelor cu impact asupra sănătăţii, cu accent pe următoarele aspecte: nutriţie sănătoasă şi consiliere pentru o alimentaţie echilibrată, activitate fizică şi lupta împotriva obezităţii, controlul consumului de alcool şi renunţarea la fumat, abordarea nevoilor psiho-sociale şi menţinerea sănătăţii orale, evaluarea consumului de substanţe interzise sau cu regim special, evaluarea riscului cardiovascular fatal, cu excepţia unumitor categorii de pacienţi, cum ar fi cei cu boli cardiovasculare diagnosticate anterior, diabet zaharat cu afectarea unui organ ţintă, boală cronică de rinichi moderată sau severă, hipercolesterolemie familială sau colesterol total ridicat, precum şi evaluarea riscului oncologic, de boală cronică de rinichi, sănătăţii mintale, inclusiv depresia, riscului de osteoporoză, incontinenţă urinară, melanom malign şi demenţă.

Persoanele asigurate care suferă de afecţiuni cronice pot beneficia de investigaţii paraclinice pe baza biletului de trimitere emis în urma consultaţiilor preventive.

În primul semestru al acestui an, Programul naţional de boli endocrine a inclus 4.757 de pacienţi, pentru care s-a asigurat tratamentul osteoporozei şi al guşei prin tireomegalie datorată carenţei de iod şi proliferării maligne. Programul naţional de boli cardiovasculare a avut 17.762 de pacienţi.

De menţionat că în trimestrul al III-lea al acestui an, medicii de familie au oferit nu mai puţin de 8.668 de consultaţii de prevenţie pentru grupa de vârstă peste 60 de ani, cu peste 60% acordate femeilor. Cele mai multe s-au înregistrat în Bucureşti - 1.667, și în județele Constanța - 724, Bihor - 680 și Neamț - 658.


"Prioritatea noastră este să ne asigurăm că suntem conştienţi de importanţa prevenţiei şi a monitorizării sănătăţii noastre, astfel încât să putem să ne bucurăm de o viaţă lungă şi sănătoasă", a declarat preşedintele CNAS.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1136 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006016 (s)