News Flash:

Veste extraordinară din agricultură!

Sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

30 August 2023
203 Vizualizari | 0 Comentarii


Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în secțiunea Transparență Instituțională a site-ului instituției un proiect de Hotărâre cu privire la acordarea unui sprijin de urgență pentru industria cerealelor și a semințelor oleaginoase. Valoarea sprijinului excepțional sub formă de grant este de 2 lei pe litru de motorină, pentru o cantitate totală de 152.458.321,08 litri de motorină, care se aplică culturilor de porumb, orz, rapiță și floarea-soarelui.

Categoriile care vor beneficia de acest sprijin de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma lor de organizare. Aceștia trebuie să fi depus o cerere unică de plată în anul 2022 pentru o suprafață minimă de 1 hectar în cadrul ajutorului național tranzitoriu 1, pentru cel puțin una dintre culturile de porumb, orz, rapiță sau floarea-soarelui. De asemenea, aceștia trebuie să fi depus cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal până la termenul limită de depunere în anul 2023.

„Am gândit acest sprijin de urgență pentru fermierii români din sectorul vegetal, care au avut un an extrem de dificil. Astfel, fermierii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depusă în anul 2022 pentru minimum 1 ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui”, a afirmat ministrul Florin Ionuț Barbu.

Totalul resurselor financiare alocate pentru această schemă de sprijin se ridică la 304.916.642,16 lei, dintre care 147.118.905 lei provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 157.797.737,16 lei sunt asigurați din bugetul de stat.

Această formă de sprijin este oferită conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1343 emis de Comisia Europeană în data de 30 iunie 2023 și are ca scop compensarea pierderilor economice suferite de producătorii agricoli din sectorul vegetal din cauza creșterii importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, atât la nivel central, cât și în structurile sale teritoriale, este entitatea responsabilă cu implementarea acestui sprijin de urgență. Plățile aferente acestui sprijin sunt planificate să fie efectuate până la data de 31 decembrie 2023.

Menționăm că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă să implementeze Programul de rambursare a accizei pentru motorina utilizată în agricultură, în cadrul căruia fermierii au primit deja 1.63 lei per litru de motorină folosită în anul 2022. Sprijinul de urgență stipulat în această inițiativă normativă reprezintă un supliment la ajutorul de stat menționat anterior.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1294 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005898 (s)