News Flash:

Atenție, timișoreni!

Primăria Municipiului Timișoara organizează o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

21 Iunie 2023
214 Vizualizari | 0 Comentarii

În perioada 26 - 30 iunie, timișorenii au oportunitatea de a se descotorosi de aparatele electrice și electrocasnice vechi pe care nu le mai utilizează. Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu Ecotic, Retim, Rechoralex și ADID Timiș, organizează o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), inclusiv becuri și neoane.

Locuitorii pot solicita preluarea gratuită a deșeurilor voluminoase de la domiciliu prin intermediul Rechoralex, sau au posibilitatea de a le preda la punctele de colectare furnizate de Retim.

Punctele de colectare ale Retim, unde pot fi depuse deșeurile electrice voluminoase, sunt amplasate la următoarele adrese: Calea Torontalului nr. 94 (Luni-Vineri: 9:00-19:00, Sâmbătă: 8:00-16:00), Calea Moșniței nr. 2-4 (Luni-Vineri: 9:00-19:00, Sâmbătă: 8:00-16:00), Strada A. Imbroane nr. 70 (Luni-Vineri: 9:00-19:00, Sâmbătă: 8:00-16:00), Strada Ovidiu Cotruș nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Strada Mile Cărpenișan nr. 3) (Luni-Vineri: 9:00-17:00, Sâmbătă: 8:00-16:00), și Piața 700, Container colectare DEEE (program NON STOP).

Preluarea deșeurilor voluminoase de la domiciliu se realizează pe baza comenzilor telefonice la numărul 0755 087 272 (de luni până vineri, între orele 08:00 - 16:00).

La nivel național, doar 8,4% din gospodăriile din România se despart corespunzător de aceste deșeuri, majoritatea fiind aruncate împreună cu gunoiul menajer, predate colectorilor informali de fier vechi sau pur și simplu abandonate în spațiul public.

Timișorenii demonstrează încă o dată un spirit civic exemplar, predând peste 100 de tone de DEEE în 2022 la serviciul local de salubritate. Astfel, ocupăm primul loc în cadrul sistemului ECOTIC, luând în considerare cantitățile predate de către autoritățile locale la nivel național.

„Timișorenii arată că sunt preocupați de protejarea mediului și sunt responsabili  în privința reciclării deșeurilor electrice. Asta ne bucură, înseamnă că soluțiile pe care le punem la dispoziție sunt accesate și că acest serviciu este în beneficiul comunității. Încurajăm cât mai mulți cetățeni să contribuie la un mediu curat prin predarea deșeurilor electrice spre reciclare și prin respectarea normelor de colectare selectivă. În acest fel, putem contribui toți la sănătatea publică, la bunăstarea comunității”, declară primarul Dominic Fritz.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005262 (s)