News Flash:

Eveniment important la UPT

Ieri a avut loc deschiderea conferinței internaționale „Translating Europe Worhshops. Technical Translation Today"

17 Noiembrie 2023
140 Vizualizari | 0 Comentarii

Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi deschiderea conferinței internaționale "Translating Europe Workshops. Technical Translation Today". Acest eveniment a fost organizat de Centrul de Cercetare Avansată în Domeniul Traducerii – PoliCAT din cadrul UPT, cu sprijinul Direcției Generale pentru Traduceri a Comisiei Europene, în cadrul seriei Translating Europe Workshops.

Conferința a adunat experți de prestigiu în domeniu, specialiști recunoscuți în domeniile lor de activitate. În cadrul sesiunilor plenare și atelierelor de lucru au fost abordate teme relevante, precum competențele necesare traducătorilor tehnici, evaluarea calității traducerilor, rolul tehnologiei în traducere, importanța terminologiei pentru traducători și altele.

La festivitatea de deschidere, Daniel Dejica, decanul Facultății de Științe ale Comunicării, a vorbit despre eforturile depuse în cadrul UPT pentru atingerea excelenței în traducerea tehnică. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a transmis un mesaj de bun venit participanților, subliniind și semnificația anului 2023, când Timișoara este capitală culturală europeană, iar Politehnica sărbătorește 100 de ani de campus universitar. Daniela Badea, reprezentanta Direcției Generale pentru Traduceri a Comisiei Europene, a mulțumit Facultății de Științe ale Comunicării din cadrul UPT pentru colaborarea excelentă în organizarea conferinței.

Evenimentul a inclus sesiuni plenare susținute de Daniel Dejica, Loredana Pungă, Kirk St.Amant, Jody Byrne, Istvan Lengyel, Ramunė Kasperė, precum și o masă rotundă pe tema "Traducere tehnică astăzi" și ateliere coordonate de Carmen Toma, Annmaria Kilyeni, Agnes Kiss și Dana Szabados.

Conferința "Translating Europe Workshops. Technical Translation Today" a fost organizată în cadrul Zilelor Facultății de Științe ale Comunicării și a marcat aniversarea a 30 de ani de existență a specializărilor de comunicare și traducere în cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1182 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005187 (s)