News Flash:

Neobișnuitul atrage

Grădina neobișnuită creată, în Piața Operei, pe schela la fel de neobișnuită, a atras o mulțime de vizitatori

21 Iulie 2023
235 Vizualizari | 0 Comentarii

Grădina neobișnuită creată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, în Piața Operei, pe o schelă la fel de neobișnuită, a atras 100.000 de vizitatori. Proiectul, finanțat de primărie cu suma de 350.000 de euro, a devenit cel mai popular în cadrul programului Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii.

Deși ideea a fost controversată și a stârnit opinii împărțite, Grădina Pepinieră a dovedit că prezența plantelor oferă un microclimat cu 5 grade mai scăzut decât în restul mediului urban. Proiectul a sărbătorit cinci luni de existență, atrăgând un număr mare de vizitatori.

Într-o singură zi de eveniment, Pepiniera a avut peste 1.700 de vizitatori. Această cifră impresionantă de 100.000 de vizitatori în cele cinci luni de funcționare a fost motivul pentru care Ordinul Arhitecților din România, Filiala Timiș, a organizat evenimentul „Sărbătorim 100.000 de bucurii”.

La eveniment au participat primarul Dominic Fritz, curatoarea teritoriului „Locuri” din Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Cosmina Goagea, și numeroși timișoreni de toate vârstele și interesele.

„Pepiniera este un element care ajută la formarea unei comunități și că o instalație de zece luni este un martor al evoluției dezbaterii publice și ale opiniilor oamenilor”, a declarat Fritz la eveniment.

”Vizitatorii – timișoreni și turiști înțeleg propunerile Pepinierei: un spațiu nou urban – vertical, un exemplu de microclimat în oraș obținut din prezența plantelor și recuperarea tradiției florale a orașului”, au declarat și reprezentanții OAR Timiș și organizatorii Pepinierei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1115 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005946 (s)