News Flash:

Le-a venit rândul altor cabluri de pe alte străzi

Primăria Timișoara va începe de luni seara, să taie cablurile pe străzile Surorile Martir Caceu și Sfinții Apostoli Petru și Pavel

21 Iulie 2023
228 Vizualizari | 0 Comentarii

Primăria Timișoara continuă operațiunea de tăiere a cablurilor de pe străzile Surorile Martir Caceu și Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
„Primăria Municipiului Timișoara merge mai departe cu acțiunea de eliminare a cablurilor aeriene amplasate ilegal. Echipele municipalității vor interveni începând de luni seara, pe străzile Surorile Martir Caceu și Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Acțiunea primăriei de dezafectare a cablurilor aeriene include dezafectarea colierelor, a panourilor publicitare și a fibrei optice și este realizată cu sprijinul STPT.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, a declarat Primăria Municipiului Timişoara.

În acest an, au avut loc intervenții pe mai multe străzi și zone din Timișoara. Printre acestea se numără Calea Circumvalațiunii, strada Gheorghe Lazăr – Pasajul Jiul (pe ambele sensuri), străzile Gheorghe Dima, Paris, Sf. Ioan, Brediceanu, Dr. Iosif Nemoianu, Aurel Cosma, Colonel Enescu, Dr. Liviu Gabor, zona Spitalului de Copii, Piața 700, Parcul Botanic și Calea Aradului (Piața Consiliul Europei – strada Grigore Popa, pe un sens, și Piața Consiliul Europei – strada Academician Remus Răduleț, pe sens opus), Calea Lipovei și strada Amurgului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1140 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007699 (s)