News Flash:

Doliu în lumea filmului! A murit un actor de mare renume

29 Iulie 2022
2891 Vizualizari | 0 Comentarii
7CB1C355 69BA 453D B696 81560E95CD99

În ultima vreme au plecat din această lume o mulțime de personalități, care au lăsat în urmă multe lacrimi. Aflăm acum că un mare actor ne-a părăsit, după o viață întreagă petrecută în industria internațională a filmului. Toată lumea este șocată de cele întâmplate.

A murit Bernard Cribbins

S-a stins din viață Bernard Cribbins, unul dintre cei mai cunoscuți actori, la vârsta de 93 de ani. A avut o carieră uimitoare, de peste șapte decenii, de-a lungul căreia a interpretat roluri importante.

Actorul a fost celebru pentru rolul din „Doctor Who”, iar cea mai mare realizare a fost nararea programului pentru copii „The Wombles”, în anii ’70. Anunțul morții sale a fost făcut de către agentul său, care a precizat că a avut o carieră diversă, cu roluri importante. Oficialul a precizat că nu a putut sta departe de scenă nici după 90 de ani, motiv pentru care a apărut în producții importante chiar și în ultimii ani.

„A muncit bine și după 90 de ani, recent apărând în Doctor Who și în serialul Old Jack’s Boat de pe CBeebies. Și-a pierdut soția în vârstă de 66 de ani, Gill, anul trecut. Contribuția lui Bernard la divertismentul britanic este fără îndoială. A fost unic, simbolizând ce este mai bun din generația sa și toți cei care l-au cunoscut îi vor simți lipsa”, a mai declarat agentul actorului.

Prietenii se simt mândri că l-au cunoscut și spun că nu se va mai naște un actor atât de bun. De curând a apărut în Doctor Who și în serialul Old Jack’s Boat de pe CBeebies, apariție ce a uimit pe toată lumea. Chiar și la 90 de ani, era foarte dedicat.

A suferit mult în ultima vreme și boala s-a agravat de anul trecut, de când soția lui l-a părăsit. Avea 66 de ani și era mult mai tânără decât el, dar problemele de sănătate au răpus-o.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1109 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004794 (s)