News Flash:

Banda rapida spre Judetean, esec si la a doua licitatie. Nicio firma curioasa sa ia cei 80.000 de euro

13 Octombrie 2021
337 Vizualizari | 0 Comentarii
trafic

Nici la a doua licitatie pentru banda rapida dedicata mijloacelor de transport care sa lege Posta Mare de Spitalul Judetean nu a fost depusa nicio oferta. Primaria Timisoara punea la bataie 80.000 doar pentru studiul de fezabilitate si proiectul tehnic.
„Aceasta procedura a fost anulata automat deoarece la data limita de depunere oferta nu au existat ofertanti care au depus oferta”, scrie pe SEAP la a doua licitatie pornita in 3 septembrie de Primaria Timisoara pentru „servicii SF + PT – Proiect pilot-banda rapida de transport public – Centru-Spitalul Judetean”.

Ofertele s-au putut depune pana in 12 octombrie, dar nu s-a gasit nicio firma interesata. Procedura a fost anulata din acelasi motiv ca si prima, incheiata de Sistemul Electronic de Achizitii Publice in 20 august.

Reprezentantii primariei au fost dispusi sa plateasca 400.000,65 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a aproape 81.000 de euro, unui proiectant care sa pregateasca documentatia pentru o astfel de banda dedicata mijloacelor de transport public. In bugetul pe 2021 au fost pusi deoparte doar 250.000 de lei.

Conform PMT, pentru amenajarea unei benzi doar pentru STPT este nevoie de o expertiza tehnica asupra infrastructurii stradale, un studiu de fezabilitate, inclusiv studiu topografic, studiu geotehnic, documentatii cadastrale, studiu de trafic/de circulatie etc., si documentatii pentru obtinerea acordurilor si avizelor stabilite prin certificatul de urbanism, proiectul pentru autorizarea lucrarilor si obtinerea autorizatiei de construire si proiectul tehnic.

Pe str. Cluj exista deja o banda dedicata transportului in comun, autospecialelor si masinilor de taxi, de la Pasajul Michelangelo pana la intersectia cu Calea Martirilor, dar este folosita foarte des si de soferii care au la dispozitie alte trei benzi de circulatie.

Inainte de a fi amenajate patru benzi pe str. Cluj, banda dedicata mijloacelor de transport si taximetrelor era in sens invers, de la Judetean spre Michelangelo. Aceasta a fost insa desfiintata in urma cu doi ani, dar spre centru nu s-a mai amenajat nimic special.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1124 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005702 (s)