News Flash:

Terenurile pentru tineri pe Legea 15, gata sa fie impartite. Proiectul de hotarare asteapta semnatura primarului Fritz

12 Octombrie 2021
71 Vizualizari | 0 Comentarii
teren

Vesti bune pentru cei 128 de tineri din Timisoara care asteapta de cel putin patru ani sa intre in posesia terenurilor promise de fostul primar Nicolae Robu. Ei si-ar putea primi parcelele in acest final de an. Viceprimarul Cosmin Tabara spune ca proiectul de hotarare privind atribuirea terenurilor e gata sa intre in consiliul local. Sunt cateva conditii pentru tineri. UPDATE. Doar 118 beneficiari, primarul a semnat proiectul. Nu se stie cand vor fi utilitati

 
„Am semnat proiectul de hotarare, l-am depus si trebuie sa-l semneze primarul. Va intra in consiliul local, are aviz juridic cu doua mentiuni: cand vin sa semneze, tinerii trebuie sa faca dovada garantiei, sa vina cu dovada contului, si sa demonstreze ca nu au proprietati. Am gasit problema nerezolvata, Dominic Fritz m-a imputernicit sa o rezolv si in sfarsit e la un pas de a fi transata, chiar daca nu am reusit sa o inchei intr-un termen mai scurt, pe care sincer mi l-as fi dorit. Dar sa nu uitam ca este o problema a orasului care treneaza de ani buni”, ne-a declarat viceprimarul Cosmin Tabara.

Potrivit edilului, proiectul de hotarare va ajunge in atentia consilierilor locali la urmatoarea sedinta ordinara. Vor intra in posesia terenurilor si cei care aveau 35 de ani la varsta depunerii cererii.

Se voteaza si modificarea tabelului nominal, pentru ca sunt sase persoane care au detinut proprietati inainte de atribuirea terenurilor. Alte persoane s-au retras, printre care si doi dintre fostii apropiati ai lui Nicolae Robu: Sanda Grebla, apropiata acum si de administratia Fritz (sefa de serviciu in primarie – n.r.) si Robert Kristof, care a parasit PMT imediat dupa Robu.

Este ultimul pas. Dupa aprobarea proiectului de hotarare, reprezentantii primariei spun ca vor fi semnate contractele in termen de 15 zile.

O poveste de mai bine de patru ani
Va reamintim, 128 de tineri din Timisoara asteapta de mai mult de patru ani sa isi construiasca o casa, dupa ce fostul primar le-a promis terenuri gratuite, in baza Legii 15/2003. Numele norocosilor au fost anuntate in martie 2017, iar de atunci… se tot impart terenurile. Dupa ce pe lista initiala au aparut mai multi apropiati ai fostului primar si angajati din primarie, Nicolae Robu a decis sa scrie Agentiei Nationale de Integritate, cautand un fel de confirmare ca sa le poata da parcele gratuite. A venit tarziu raspunsul ANI, iar unii tineri satui de asteptare au mers in instanta. Si tot asa. Suntem mai bine de patru ani mai tarziu, iar terenurile tot n-au ajuns la tineri.

Satui de asteptare, unii dintre ei au mers in instanta, unde au fost deschise mai mult de 15 actiuni. Doi dintre „norocosi” au castigat si daune morale de 3.000, respectiv 5.000 de euro.

Ca sa beneficieze de terenuri, tinerii trebuiau sa aiba domiciliul in Timisoara, sa nu aiba mai mult de 35 de ani si sa depuna o garantie de aproape 10.000 de euro, pentru a demonstra astfel ca au bani sa inceapa lucrarile la casa visata. 128 de parcele are de impartit primaria in zona strazii Ovidiu Balea. La inceputul acestui an, terenul nu avea nici retelele de utilitati.

Vor fi doar 118 beneficiari, primarul a semnat proiectul. Nu se stie cand vor fi utilitati
Primaria Timisoara vine cu precizari in ceea ce priveste situatia terenurilor pentru tineri. Vor fi doar 118 beneficiari, dupa ce intr-un final s-au retras zece, dar parcelele inca nu au utilitati si nu se stie cand vor avea. Un lucru e clar, potrivit Serviciului Comunicare al PMT: „cei peste 100 de beneficiari vor intra in posesia terenurilor in acest an”.

„Am insistat ca de acum inainte sa avem o procedura clara, usor de urmat atat de potentialii beneficiari, cat si de aparatul de functionari, tocmai pentru ca sa nu mai trecem prin astfel de experiente. Am lucrat in ultimele luni, impreuna cu viceprimarul Cosmin Tabara, sa deblocam acest proiect, iar cei indreptatiti sa primeasca, in sfarsit, ce li se cuvine”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Desi pe lista initiala apareau 128 de beneficiari, doar 118 vor primi parcele anul acesta. Zece fie s-au retras, fie au devenit neeligibili dupa ce si-au cumparat locuinte, iar reprezentantii primariei nu vor sa reia procedura pentru a nu bloca totul iar. Tabelul ar trebui publicat odata cu proiectul de hotarare pe site-ul primariei, dar pana la ora transmiterii acestei stiri nu a fost facut public.

„Dupa aprobarea de catre Consiliul Local Timisoara a proiectului de hotarare, beneficiarii vor fi convocati cu documentele necesare (declaratia autentificata la un notar public ca nu au avut sau nu detin in proprietate o locuinta ori un teren destinat construirii unei locuinte proprietate personala si dovada detinerii sumei de minim 40.000 de lei sau echivalentul in valuta) pentru incheierea contractului de folosinta gratuita a terenului si a procesului verbal de atribuire a terenului”, mai spune Serviciul Comunicare al PMT, care nu mentioneaza nimic despre lucrarile la utilitati care ar trebui sa se faca in zona Ovidiu Balea.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 33 queries | Mysql time :0.043694 (s)