News Flash:

Aveti propuneri pentru bugetul participativ? Primaria Timisoara asteapta sa le auda

2 Martie 2022
346 Vizualizari | 0 Comentarii
Primaria TM

PMT a lansat un apel public prin care invita locuitorii orasului sa isi exprime ideile si viziunea. A inceput etapa de colectare si selectie a propunerilor de proiecte venite de la cetateni in cadrul programului de bugetare participativa. Propunerile sunt asteptate pana la sfarsitul lunii martie.
 
 
In perioada 1 – 30 martie 2022, Primaria Municipiului Timisoara anunta etapa de colectare si selectie a propunerilor de proiecte venite de la cetateni in cadrul programului de bugetare participativa a orasului de pe Bega.

„Bugetul participativ este un instrument de management deschis, inclusiv si transparent, instrument care permite participarea reala a timisorenilor la guvernarea orasului, acestia avand posibilitatea de a decide in mod direct cum se va cheltui suma de 3 milioane de lei din bugetul local. «Timisoara Decide» va urmari un proces transparent in sapte etape: informarea societatii civile, colectarea propunerilor, stabilirea eligibilitatii propunerilor, primirea si solutionarea contestatiilor, perioada de vot, anuntarea proiectelor castigatoare si, in final, implementarea proiectelor”, declara reprezentantii primariei.

Municipalitatea anunta ca apelul este deschis pentru „cei care au peste 16 ani si locuiesc, lucreaza sau studiaza in Timisoara” si care au „propuneri de proiecte solide, fezabile, cu potential de implementare”.

Propunerile de proiecte pot fi depuse prin completarea acestui formular.

Pentru orice nelamuriri, sunteti incurajati sa luati legatura cu reprezentantii primariei sau partenerii mobilizati pentru derularea programului „Timisoara decide!”:

• cartiere•primariatm.ro
• Primaria Municipiului Timisoara – 0741118249, luni – joi, 14:00 – 16:00
• Institutul Intercultural Timisoara – 0741115124, luni – joi, 16:00 – 18:00
• Fundatia Judeteana pentru Tineret Timis – 0371 000 378, luni – vineri, 11:00 – 18:00

De asemenea, exista varianta ca cei care doresc sa se implice activ in campania de buget participativ sa o poata face in calitate de voluntari ai Institutului Intercultural Timisoara, un partener al primariei. Va exista un proces de selectie, primul fiind inscrierea, accesand acest link.

„Rolul partenerilor locali (organizatii neguvernamentale) este de a asigura un grad mai mare de incluziune si diseminare in cadrul comunitatii prin realizarea activitatilor de suport”, ne mai transmite aceeasi sursa.

Acele proiecte care vor fi ales prin vot, vor fi incluse in bugetul local si implementate de Primaria Municipiului Timisoara. Proiectele castigatoare pot fi demarate spre implementare anul acesta sau din 2023, in functie de gradul de complexitate. Fiecare proiect implementat va fi etichetat cu logo-ul „PROPUS DE TIMISORENI”.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006177 (s)