News Flash:

O veste minunată!

WTA a confirmat marţi seara că românca Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist

6 Martie 2024
83 Vizualizari | 0 Comentarii

Asociația Jucătoarelor de Tenis (WTA) a confirmat marți seara că Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist. Decizia vine în urma reducerii suspendării sale de patru ani la nouă luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

”Halep, eligibilă să îşi reia cariera cu efect imediat”, precizează site-ul WTA, care amintește de decizia luată de TAS de a-i reduce suspendarea de patru ani.


„WTA respectă procesele care au loc pentru a proteja integritatea sportului şi pentru a oferi un mediu sportiv corect. Astfel, WTA susţine total decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi salută revenirea imediată a Simonei în joc”, menționează WTA.


Simona Halep nu a mai participat la niciun meci oficial începând cu cel pierdut în primul tur la US Open în 2022. Primul turneu la care ar putea să participe această campioană română ar fi cel de la Miami, programat să înceapă pe 19 martie, conform informațiilor de pe tvr.info.ro.

Decizia Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv de a reduce suspendarea pentru dopaj a Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni este finală, iar sportiva se poate întoarce imediat pe teren.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1251 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006389 (s)