News Flash:

Dispărut în ocean

Un submersibil folosit pentru a duce turiști să vadă epava Titanicului, a dispărut în Oceanul Atlantic

20 Iunie 2023
329 Vizualizari | 0 Comentarii


Un submersibil folosit pentru a duce turiști să exploreze epava Titanicului a dispărut misterios în Oceanul Atlantic.

În interiorul submersibilului se aflau 5 persoane, inclusiv un miliardar britanic. Autoritățile estimează că, în cazul în care pasagerii sunt în viață, ar mai avea oxigen pentru aproximativ 4 zile, conform informațiilor furnizate de Paza de Coastă americană.

 Marți dimineață trecuseră mai mult de 24 de ore de când submersibilul este căutat în Atlantic.

Operațiunile de căutare implică un submarin și un avion extrem de sofisticat, dotat cu tehnologie de detectare subacvatică.

John W. Mauger, US Coast Guard: ”Căutările au loc la aproximativ 1.500 de kilometri est de Cape Cod, la o adâncime de aproape 4.000 de metri. Este o zonă izolată și este o provocare să cauți în zona respectivă”.

Spre deosebire de un submarin, un submersibil de acest tip necesită o navă-mamă care să îl poată lansa și, mai apoi, recupera din apă. Ambarcațiunea a pierdut contactul cu echipajul său din adâncuri la aproximativ o oră și 45 de minute de la ultima lansare.

Chris Parry, amiral în retragere al marinei britanice: ”Este o operațiune foarte dificilă. Pe fundul mării, suprafața este foarte ondulată. Și Titanicul se află într-un șanț, în nisip, în jur sunt o mulțime de resturi".

Submersibilul dispărut, cu o lungime de aproximativ 6 metri și jumătate și o greutate de 10 tone, este deținut de compania OceanGate Expeditions.

Chris Parry, amiral în retragere al marinei britanice: ”Este o situație îngrijorătoare și, cu trecerea timpului, devine și mai alarmantă. Există o variantă optimistă, și anume că s-a pierdut comunicarea cu cei de la suprafață. A avut loc o defecțiune, iar submersibilul continuă să opereze, dar, evident, nu mai are contact cu nava-mamă. Celălalt scenariu, mai pesimist, este că ar fi putut avea loc un accident, submersibilul ar fi putut să se lovească de epava Titanicului, iar asta ar fi dus la o defecțiune catastrofală”.

Printre cei 5 pasageri aflați la bordul submersibilului se numără miliardarul britanic Hamish Harding, însă nu există momentan informații detaliate despre ceilalți. Conform informațiilor furnizate de Paza de Coastă americană, la bordul submersibilului se aflau un pilot și 4 "operatori de misiune".

OceanGate Expeditions a început expedițiile către epava Titanicului în 2021. La acea vreme, reprezentanții companiei declarau că, pe lângă arheologi și biologi marini, călătoriile vor fi disponibile și pentru turiști care doreau să experimenteze o astfel de aventură inedită, aceștia plătind 250.000 de dolari pentru această experiență, conform informațiilor prezentate de stirileprotv.ro.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1174 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006030 (s)