News Flash:

Au căzut primii fulgi de nea în orașul de pe Bega

Timișoara s-a îmbrăcat luni în haine albe. Drumarii împrăștie material antiderapant pe străzile principale

8 Ianuarie 2024
143 Vizualizari | 0 Comentarii

Prima ninsoare din acest an a acoperit Timișoara cu un strat alb, luni, schimbând aspectul orașului. Echipajele de deszăpezire au intervenit pentru a împrăștia material antiderapant pe străzile principale, asigurând astfel condiții cât mai sigure în trafic. De asemenea, temperaturile au scăzut în întreaga țară începând de luni dimineața.

„Având în vedere precipitațiile sub formă de ninsoare care cad în Timișoara, echipele operatorului Brantner au ieșit în teren și împrăștie material antiderapant la intrările în oraș, pe poduri și în girațiile mari din oraș”, a declarat Primăria Timișoara.

Mai exact, autoritățile menționează că în ziua de luni au fost desfășurate cinci autospeciale de capacitate mare și două autospeciale de capacitate mică în vederea intervenției. Pe lângă aceasta, aproximativ 32 de tone de material antiderapant au fost distribuite pe străzile orașului pentru a face față condițiilor de iarnă.

„În prezent, carosabilul este umed, dar se circulă în condiții normale. Situația este în permanență monitorizată și se intervine în funcție de necesități. Pe perioada iernii, în funcție de condițiile meteo, operatorul Brantner Servicii Ecologice este pregătit să intervină cu 18 utilaje multifuncționale de capacitate mare, 16 utilaje multifuncționale de capacitate mică, 3 mini încărcătoare frontale, 10 încărcătoare frontale, 8 utilaje transport zăpadă, 2 autocisterne, 8 autoturisme control și 25 de mini freze de zăpadă”, a transmis Primăria Timișoara.

Reprezentanții instituției amintesc cetățenilor despre obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din fața imobilelor și clădirilor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea, imediat după ce a nins. Aceștia trebuie să curețe rigolele din fața caselor sau magazinelor, să îndepărteze zăpada și gheața de pe acoperișurile imobilelor, de pe burlane și să avertizeze pietonii cu privire la pericolul iminent, prin marcarea corespunzătoare a perimetrului expus. Neîndeplinirea acestor obligații este sancționată contravențional.

Pentru a semnala eventuale probleme legate de serviciile de deszăpezire în oraș, timișorenii pot utiliza secțiunea dedicată Salubrizării din aplicația de sesizări a Primăriei, disponibilă la adresa https://sesizari.primariatm.ro.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1164 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006506 (s)