News Flash:

Gunoaiele au înlocuit cultura

Strada Fără Nume din centrul Timișoarei, plină cu saci cu deșeuri

26 Septembrie 2023
181 Vizualizari | 0 Comentarii


Strada Fără Nume din centrul Timișoarei a fost transformată într-o zonă de depozitare a deșeurilor, în loc să fie folosită pentru evenimente culturale. Această mică stradă pietruită, situată între Piața Sfântul Gheorghe și Piața Libertății, care obișnuia să fie locul unde anticarii vindeau cărți, acum este plină de containere de gunoi de la restaurante. În plus, saci cu deșeuri au fost găsiți aruncați pe jos.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări la fața locului, aplicând localului Whisper sancțiune de 2.500 lei, conform HCL 371/2007, cu impunerea de măsuri pentru remedierea situației, inclusiv solicitarea de pubele în plus pentru a nu se mai crea astfel de probleme în viitor”, au polițiștii celor de la Ziarul Extress de Banat.

După finalizarea reabilitării întregului centrul istoric, autoritățile anunțau că Strada Fără Nume urma să fie transformată într-un spațiu destinat evenimentelor culturale. Această inițiativă a fost menținută și în anul în care Timișoara a fost desemnată Capitala Europeană a Culturii.

„Strada Fără Nume este un proiect care susține cercetarea artistică și dezvoltarea abilităților artiștilor prin activități de coproducție, cooperare, interdisciplinaritate și schimb de experiență în domeniul muzical și literar, precum și de mediere și incluziune culturală. Proiectul propune activarea spațiului liber urban, aducând muzica jazz și poezia performativă în piețele centrale, spații alternative și în cartierele Timișoarei”, se precizează pe pagina Centrului de Proiecte.


Cu toate acestea, organizarea unui singur eveniment nu a schimbat practica restaurantelor din vecinătatea Străzii Fără Nume de a folosi această zonă ca depozit pentru deșeuri. Mai mult, există o problemă semnificativă legată de lipsa unui spațiu dedicat în acest sens.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1182 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005521 (s)