News Flash:

Clubul Rotary Cetate Timișoara a făcut anunțul

Renovarea sediului Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara a fost finalizată

7 Aprilie 2023
333 Vizualizari | 0 Comentarii

Clubul Rotary Cetate Timișoara a anunțat finalizarea proiectului de reabilitare a sediului filialei Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP).

„În sfârșit, clădirea aflată în centrul orașului, în care și-au desăvârșit performanțele artistice nume mari ale artei plastice timișorene din ultimii 50 de ani, a primit aspectul meritat, iar acest lucru se întâmplă în anul Capitalei Culturale Europene, ca un frumos cadou special făcut orașului și artiștilor cu această ocazie”, precizează comunicatul Rotary.

În cadrul acestui proiect de reabilitare a sediului UAP filiala Timișoara, s-au efectuat diverse lucrări pe parcursul unui an, care au inclus refacerea acoperișului, a fațadei, precum și alte intervenții suplimentare de refacere a streașinilor, burlanelor, jgheaburilor și consolidarea pe anumite zone. Costurile totale ale proiectului s-au ridicat la 100.000 de euro.

„Salvarea Casei de Creație a UAP Timișoara a fost un demers ambițios care a presupus o mobilizare importantă de resurse, de la sponsorii care ne-au oferit cu generozitate donații în cadrul balului nostru anual din 9 aprilie 2022, desfășurat sub genericul ”Susținem arta în Cetate”, până la artiști plastici care ne-au oferit lucrări licitate în beneficiul proiectului. Implicarea colegilor a fost de asemenea foarte importantă și, chiar dacă am venit după a perioadă dificilă impusă de pandemie, am reușit să finalizăm cu succes această inițiativă, care se adaugă unui lung șir de reușite ale clubului din cei 20 de ani de activitate. Trebuie să amintesc și colaborarea cu Daniela Constantin, președintele UAP Timișoara, care a fost deosebită, în sensul în care a demonstrat multă implicare și o dorință majoră de a face bine pentru comunitatea artiștilor timișoreni. Mulțumiri tuturor!”, este mesajul președintelui Clubului Rotary Cetate Timișoara 2021-2022, Eleodor Coptil.

Clubul Rotary Cetate Timișoara menționează că proiectul de reabilitare a sediului UAP filiala Timișoara a fost finalizat datorită implicării mediului economic. Un număr de companii au oferit sponsorizări considerabile pentru realizarea proiectului, printre care se numără Logexpert Development, Hamilton Central Europe, Litens Automotive Eastern Europe, Aur'a Mineral Water, Cons Electrificarea Instal, Fireshow, Cool Bike Team, CIT Grup, Gauss, Cramele Recas, Satimpex, Adendo, Codrina, Riello UPS, Video TM, Electro Afla, Ovidiu Șandor, Dan Popa, TUI, Teilor, Ultramarin, Iorgoni, Valeria Sabatini, Orange, Crama Thessaurus, Crama Aramic, La Rezidenta, Next Fit, Cowboys, Interact Med, 50 Stars Beauty Studio. Echipa care a lucrat la proiect dorește să mulțumească și celor care au donat lucrări pentru licitația de artă de la balul Rotary Cetate, Mitropoliei Banatului și IPS Ioan, pentru icoana care a deschis strângerea de fonduri, precum și artiștilor care au oferit obiecte de artă pentru susținerea proiectului. Printre aceștia se numără Rodica Banciu Regep, Lucia Moise, Pavel Torony, Floarea Brînda, Gloria Grati, Constantin Catargiu, Ciprian Radovan, Rafael Matiaș, Elena Minodora Tulcan, Doru Tulcan, Ioana Banciu, Andreea Palade Flondor, Nicolae Velciov, Claudiu Toma, Delia Corban, Vlad Corban, Viorel Cosor, Sorin Nicodim, Gabriel Kelemen, Daniela Orăvițan, Ecaterina Schiwago, Daniela Constantin, Camil Mihăiescu, Sorin Scurtulescu, Nicolae Moldovan, Ovidiu Batista, Bogdan Nueleanu, Constantin Flondor, Silviu Orăvițan, Constantin Răducan, Victor Acatrinei, Adela Popa, Adriana Lucaciu, Alexandru Jakabhazi, Andrei Părăușanu, Areta Voștinar, Atila Gomboș, Călin Beloescu, Ciprian Chirileanu, Dacian Andoni, Diana Harja, Dumitru Popescu, Elena Ursei, Georgiana Beloescu, Ildiko Maroșan, Ligia Seculici, Lucia Preda, Maria Bana, Mihai Moroz, Renee Renard, Remus Rotaru, Cristina Gaurean, Constantin Grangure și Virgil Babuscov. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 100.000 de euro și acestea au implicat refacerea acoperișului, a fațadei, precum și alte intervenții de refacere a streașinilor, burlanelor și jgheaburilor, de consolidare pe alocuri și de modernizare, realizate pe parcursul unui an.

„Suntem foarte bucuroși că am reușit acest proiect deosebit care a readus la strălucire o clădire cu o vechime de 112 ani, clădire care reabilitată și cosmetizată va continua să scrie o poveste frumoasă pentru cultura timișoareană încă cel puțin 20-30 de ani”, mai precizează mesajul Rotary Cetate Timișoara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1189 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006522 (s)